Ora de Sibiu a transmis in direct, vernisajul celei mai longevive expoziții de fotografie de presă din țară, Focus Sibiu 2014 din curtea interioară a Primăriei Municipiului Sibiu.
Focus Sibiu a ajuns la cea de-a șaptea ediție, o retrospectivă cronologică a celor mai importante evenimente petrecute de-a lungul întregului an precedent. Cele peste 70 de fotografii realizate de Silvana Armat, Sebastian Marcovici și Dragoș Dumitru spun povestea a 55 de evenimente ce au marcat anul 2014 în toate domeniile, cultural, social, sportiv și mai ales politic.
La eveniment a participat și primarul interimar Astrid Fodor. Urmărește în playerul de mai jos desfășurarea vernisajului expoziției de fotografie de presă, Focus Sibiu 2014 șli află poveștile fotografiilor expuse.
2014 a fost cel mai important an politic al Sibiului. Primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, s-a lansat în cursa pentru funcția de președinte al României, candidat din partea Alianței Creștin Liberale, iar, astfel, Sibiul a devenit al doilea pol politic al țării după București. Zbuciumul societății civile, tumultul alegerilor, răsturnările spectaculoase de situație dar și melancolia post-alegeri compun un reportaj din 15 piese fotografice ce ilustrează drumul lui Klaus Iohannis din fotoliul de primar în cel de președinte.
Festivalul Internațional de Teatru, Turul Ciclist, Feeric Fashion Days, Sibiu Open, Media Music Awards, Sibiu Lights and More, Târgul de Crăciun și multe, multe alte evenimente au produs, din nou, prin ochii celor trei fotografi, imagini de-a dreptul spectaculoase, demne de promovarea acestui oraș în întreaga lume. Imagini la fel de puternice au apărut din protestele elevilor Liceului de Artă, vizitelor interminabile pe autostrada ce leagă Sibiul de Deva sau din tradiționala paradă de 1 Decembrie.
Silvana Armat și Sebastian Marcovici vor expune, de asemenea, în câte 8 fotografii, câte un fotoreportaj, o secțiune a expoziției devenită deja tradiție. Fotografiile edițiilor anterioare pot fi văzute pe pagina www.Facebook.com/FocusSibiu.
Expoziția retrospectivă Focus Sibiu face parte din Festivalul Internațional de Fotografie Focus Sibiu. Festivalul va avea loc în luna octombrie și va include peste 20 de expoziții realizate de fotografi români și străini, structurate pe diverse domenii, de la fotografie de presă la fotografie de modă, fotografie de portret sau fotografie sportivă.
Focus Sibiu este un eveniment organizat de Asociația Focus Sibiu, cofinanțat de Consiliul Local prin Primăria Municipiului Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.