Comunicatul de presă al celor de la Polisano după sinuciderea angajatei de la sediul de pe Semaforului

prima pozaGrupul Polisano a transmis un comunicat în scris, legat de cele întâmplate joi. Aceștia confirmă faptul că Elena O., s-a sinucis, aruncându-se de la etajul patru al sediului de pe strada Semaforului din Sibiu.

Iată comunicatul Polisano:
Ghidați de filozofia companiei noastre de a face Totul pentru viață, am depus toate eforturile pentru a o salva pe colega noastră, Paraschiva Elena Oadan. Din păcate, a încetat din viaţă în această dimineaţă datorită multiplelor traumatisme.
Ieri, în jurul orei 12, angajata firmei Polisano, pe fondul unor probleme personale, a decis să-şi pună capăt zilelor aruncându-se de la unul din balcoanele cladirii unde lucra. Conform protocolului, aceasta a fost preluată de Serviciul de Urgență 112 și dusă la Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Sibiu.
Paraschiva Elena Oadan a fost angajata Polisano timp de aproape 10 ani, fiind unul dintre oamenii de bază ai departamentului de Achiziții. Întotdeauna s-a remarcat prin entuziasm, implicare și devotament.
Echipa Polisano este alături de familia îndoliată şi transmite sincere condoleanţe.
VEZI AICI DECLARAȚIILE VIDEO ȘI EXPLICAȚIILE OFERITE ÎN PLUS DE DIRECTORUL GENERAL AL POLISANO DISTRIBUȚIE

Ultima oră