Simon Maurer s-a născut într-o familie de saşi, în satul Noul Săsesc, din județul Sibiu, situat în triunghiul dintre Mediaș, Sighișoara și Agnita. S-a întors acasă din Germania și a devenit antreprenor în construcții. A mizat pe provincie şi a vândut 2.100 de locuinţe pe timp de criză, scrie Business Magazin. Anul acesta, le asigură angajaților un concediu în Mauritius.
Maurer Imobiliare este dezvoltatorul proiectului Avantgarden în Sibiu și în alte două orașe din Transilvania, Cluj-Napoca și Braşov. În ultimii zece ani a dezvoltat afaceri de aproximativ 200 de milioane de euro şi lucrează cu o marjă de profit de circa 25%.
În 2013, Maurer Imobiliare a demarat proiectul de 1.800 de apartamente la Sibiu, Avantgarden, cu o investiţie bugetată la 45 de milioane de euro. După un an a livrat primele 90 de apartamente din proiect, următoarele imobile fiind deja în construcţie, cu termen de predar anul acesta, 2015.
Simon Maurer crede că 80% din succesul său este garantat de modul cum gestionează relaţiile sociale. „Trebuie să ştii cum să vorbeşti cu fiecare om în parte astfel încât să se simtă bine lângă tine. Cea mai mare frică a mea este că mă schimb – succesul te expune la schimbare şi eu nu îmi doresc asta.“ În ce priveşte caracteristicile oamenilor de afaceri români cu care a colaborat, a observat că mulţi dintre ei îşi doresc să atingă doar succesul pe termen scurt şi, de asemenea, le place să stea în centrul atenţiei.
Colegii lui Simon Maurer au vacanța asigurată
Maurer Imobiliare are în prezent 140 de angajaţi în Braşov, circa 20 la Sibiu şi aproximativ 500 în subantrepriză. Antreprenorul îşi numeşte angajaţii „colegi“ şi îi consideră esenţiali pentru modul cum a evoluat afacerea sa. „Pentru mine, fluctuaţia de personal ar fi cel mai dureros lucru ce s-ar putea întâmpla şi este aproape inexistentă în prezent în companie.“ Investeşte în pregătirea lor, în participări la training-uri, dar şi în vacanţe. Anul acesta casigurareava asigura un concediu în Mauritius pentru fiecare dintre angajaţi.
Cum a început totul
În 1983, când avea 16 ani, Simon Maurer s-a mutat împreună cu familia în Germania. A studiat acolo vreme de trei ani în cadrul unei şcoli profesionale de tâmplărie, iar apoi a avut mai multe locuri de muncă, printre care cel de şef de secţie în industria cosmeticelor. În paralel cu această funcţie, a lucrat însă şi în construcţii. „Am început cu construcţia casei mele şi am continuat apoi conducând şantiere pentru diferite proiecte“, aminteşte el. Nu a fost totuşi niciodată antreprenor în Germania, iar decizia de a-şi construi propria afacere în imobiliare a coincis cu reîntoarcerea în România, în 2005, când avea 38 de ani. „Am fost foarte legat de România, cu toate că nici eu nu pot să înţeleg foarte bine de ce. Când eram copil, mereu mi-era dor de ţara natală şi, când am văzut că aici piaţa este mai puţin dezvoltată, mai ales în sectorul constucţiilor, am hotărât să fac aici dezvoltare imobiliară“, explică el argumentele pentru care a decis să pună bazele Maurer Imobiliare în România. A început în Cluj-Napoca, în 2005, unde a construit 29 de apartamente, în urma unei investiţii de două milioane de euro, reprezentată de capitalul propriu cu care s-a întors din Germania. Un an mai târziu, şi-a continuat afacerea în Braşov.
Primul proiect de la Braşov, finalizat în 2008, a constat în construcţia a 365 de apartamente sub umbrela Avantgarden Braşov şi a fost rezultatul unei investiţii de aproximativ 30 de milioane de euro: un proiect „mic, dar costisitor“, după cum spune antreprenorul. A mizat în continuare pe Braşov, unde a demarat în 2009 proiectul complexului Avantgarden 3, ce prevedea dezvoltarea a peste 3.500 de locuinţe pe o suprafaţă de 18 hectare, în trei etape. A construit în prima fază a acestuia aproximativ 1.700 de apartamente, în intervalul 2009-2014, în urma unei investiţii de 40 de milioane de euro.
Nu l-a atins criza
A reuşit să vândă în acest interval toate apartamentele din proiecte, construind locuinţe adaptate cererii, adică mai mici dar practice. Preţul apartamentelor vândute de firma sa a ajuns astfel la 800 euro/mp/suprafaţă utilă (circa 650 de euro/mp/suprafaţă construită), preţul mediu al unui apartament ajungând la 40.000 de euro. Spune că a reuşit să devină astfel singurul antreprenor din imobiliare care nu a avut afacerile puternic afectate de criză. A resimţit totuşi efectele acesteia înainte de demararea proiectului Avantgarden 3, la sfârşitul anului 2008 – începutul anului 2009: „Aveam un teren cu o suprafaţă de 9,5 hectare, pentru care aveam o datorie la bancă de 1,85 milioane de euro şi nu aveam cum să rambursăm acest credit, ţinând cont că nu începuserăm să construim“, descrie el unul dintre momentele dificile cu care s-a confruntat, după singurul împrumut bancar făcut.
A încercat să vândă terenul evaluat la 200 de euro/mp reducându-i preţul până la 28 de euro/mp, însă cumpărătorii au întârziat să apară, singura soluţie fiind astfel dezvoltarea proiectului de locuinţe pe care îl plănuise. În lipsa încrederii colaboratorilor de atunci, au început să facă propria promovare a proiectelor şi au vândut încă din prima lună off-plan 83 de apartamente, reuşind astfel să ramburseze şi creditul pentru terenul achiţionat. A vândut de atunci circa 2.100 de locuinţe, exclusiv pe hârtie, cu termen de livrare de 1-2 ani de la data încheierii contractelor. „Singurele apartamente care pot fi cumpărate de la noi acum sunt cele ale clienţilor care se mută sau ale investitorilor care au ales să cumpere mai multe apartamente“, explică investitorul.
În 2013, Simon Maurer a vândut prin firma sa un număr total de 365 de apartamente, în 2014 a ajuns la 500, iar anul acesta a vândut 55 de apartamente doar în luna martie. „Este în mod evident o creştere fabuloasă, sunt semne mari de revenire, chiar dacă pe noi criza nu ne-a afectat deloc, iar anul acesta semnalele sunt puţin mai bune decât anul trecut.“ Maurer spune că interesul clienţilor de a cumpăra o locuinţă este în creştere, mai ales în contextul în care ratele bancare ale celor care achiziţionează locuinţe prin programul Prima casă, cu un avans de 2-3.000 de euro, sunt mai mici decât preţul chiriilor.
În prezent, se concentrează pe continuarea celei de-a doua faze a complexului Avantgarden 3 din Braşov, care presupune construirea a 2.500 de locuinţe şi o investiţie de 56 de milioane de euro. Anul acesta, vor fi livrate primele cinci imobile cu 398 de locuinţe, iar finalizarea celor două proiecte este estimată de antreprenor în 6-7 ani.