În acest weekend, sibienii şi turiştii care se vor afla la Sibiu vor avea parte de o surpriză muzicală. Sâmbătă, 9 mai, începând cu ora 19, în Piaţa Mare va avea loc un concert de muzică susţinut de către 200 de instrumentişti din Sibiu, Mediaş, Cluj, Lugoj, Reşiţa, Bocşa şi chiar din Viena.
Concertul de la Sibiu este o premieră naţională, ineditul evenimentului fiind dat de faptul că fanfarele care vor sosi la Sibiu nu au cântat niciodată împreună. Prima lor repetiţie va avea loc în dimineaţa zilei de sâmbătă.
“Ne-am gândit să celebrăm Ziua Europei la Sibiu printr-un festival național de muzică pentru suflet, în ritmuri și armonii cerești. Ziua Europei este o bună ocazie să promovăm muzica instrumentală de alamă la Sibiu, unde știm că este iubită și gustată. Repertoriul pe care l-am pregătit cuprinde piese foarte cunoascute atât în Europa cât și peste ocean, iar stilurile muzicale variază de la marș, vals, pop, la jazz, soul și gospel. Noi credem că va fi o încântare pentru sibieni, pentru copii mai ales, să vadă și să audă 200 de instrumentiști cântând la trompetă, clarinet, flaut, tubă, trombon, corn, eufoniu, tobe, bongos, tamburină și alte instrumente. Vrem să animăm publicul și să ne distrăm cu toții prin muzică”, spune Anca Jurcă, organizatorul evenimentului.
Majoritatea celor 200 de instrumentiști sunt amatori, doar 15 dintre ei având studii muzicale academice. Printre aceștia se numără și tubistul Filarmonicii de Stat Sibiu, Daniel Luca.
Concertul de sâmbătă seara din Piața Mare va fi dirijat, pe rând, de către toți dirijorii fanfarelor prezente: Doru Lazăr, David Popa, Filip Zirbo, Septimiu Moldovan, Daniel Luca și David Jurca.
Sibiul este reprezentat la acest festival de Brass Band Betania Sibiu, fanfară înființată în anul 2012, al cărei dirijor este David Jurca.
[contextly_auto_sidebar id=”67O1Zz40ekxeQ72GnRhofWqUHnw6my6v”]