Anunţatul protest (pentru 9 mai a.c.), din mai multe orașe, împotriva defrişărilor abuzive de păduri, în România, nu m-a surprins. Subiectul este tocat de mult în mass-media românești, mai ales pe seama unor politicieni cu state vechi în Parlamentul României. M-a surprins doar că, pentru a mișca societatea civilă, a fost nevoie de impulsul primit, în urma cercetării la fața locului, din partea unei organizații neguvernamentale americane, Environmental Investigation Agency (EIA). Înființată la începutul anilor 80, EIA s-a specializat în protecția și deconspirarea abuzurilor împotriva mediului înconjurător, în toată lumea. Este organizația care, la 27 aprilie a.c., a dat publicității un comunicat de presă în care susține că, în România, compania austriacă Holzindustrie Schweighofer „acceptă cu buna știință și recompensează lemnul taiat ilegal printr-un sistem de bonificație”. De asemenea, „Schweighofer a fost identificată în România drept jucând un rol central în eforturile de a stopa noul cod silvic. Acest cod se afla în dezbaterile finale din parlament”, se mai precizează în comunicatul EIA, în care și șeful statului, Klaus Iohannis, este amintit. Chiar dacă Schweighofer a negat, ulterior, că face achiziții de lemn ilegal tăiat, se vede treaba că americanii ne-au deșteptat spiritul civic, în condițiile în care, ani de zile, statul român, după privatizările masive de păduri, n-a fost în stare să stopeze nebunia defrișărilor, ce au umplut cu bani murdari buzunarele multor indivizi, inclusiv demnitari de-ai săi.
Aşteptam de mult o reacţie civică, românească, la tăierile abuzive de păduri din ultimii 25 de ani. Dar cel puțin de opt ani, trebuia să dovedim că am aderat la UE nu doar să ne plimbăm „afară”, fără vize. Din păcate, n-a fost să fie. Degeaba punem mâna la inimă, la ceremonii festive, pentru că numai cântarea imnului are șanse mici să deștepte societatea noastră „din somnul cel de moarte”. În schimb, sub ochii statului, fondul forestier s-a redus sub o treime din suprafața țării – atât cât era în 1990. Și asta prin inconștiența unor proprietari, abuzurile unor întreprinzători, indolența unor slujbași ai statului și corupția mediilor politice. Această realitate definește MAFIA EXPLOATĂRII FONDULUI FORESTIER DIN ROMÂNIA.
Acum doi ani, în spațiul public autohton, au fost voci care clamau „pericolul de moarte”, ce plana asupra tuturor: dreptul cetăţenilor europeni de a cumpăra pământ şi fond forestier, în România. Acest drept a fost prevăzut în Tratatul de aderare a României la UE și urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014, conform Legii 312/2005, semnată de Dan Radu Ruşanu (PNL), preşedintele Camerei deputaților și Nicolae Văcăroiu (PSD), preşedintele Senatului. În acele zile, am întâlnit destui concetățeni pentru care Legea 312 însemna începutul sfârşitului nostru, ca ţară și popor. Scurta vâlvătaie patriotică, însă, a fost urmată, la scurt timp, de o profundă și lungă tăcere. Totuși, suficient pentru ca spectrul „vânzării de țară” să reapară, după două decenii, ca o stafie a comunismului de altădată.
Ironia sorții a făcut ca, în democrația noastră, de două decenii și jumătate, pământul şi pădurile țărișoarei să se vândă în draci. Şi nu vă speriați, tot cu acte-n regulă! Numai că, până la Legea 312, le-au cumpărat numai persoane juridice române. Pentru asta, străinii care au dorit proprietăţi funciare în România şi-au înfiinţat (conform legilor noastre) societăţi comerciale. Care societăţi au trimis samsari prin sate şi comune, în căutarea ţăranilor reîmproprietăriţi şi dornici (sau nevoiţi) să vândă pământ şi păduri. Societăţile respective, repet: persoane juridice române, fac bine mersi agricultură şi exploatează fondurile silvice, și astăzi, plătesc taxe şi impozite la statul român, iar cu profitul fac ce vor. Cu legea 312, dreptul de cumpărare s-a extins și la persoanele fizice, adică la toți cetățenii Uniunii Europene.
Numai că destui funcționari și demnitari ai statul român au crezut că venise timpul să dea tunuri mai mari, decât până atunci. Și, obosiți de atâta corupție, s-au făcut că nu văd ilegalitățile din exploatațiile forestiere.
Caz concret: masivul Șureanu
Acum doi ani, am publicat un comentariu inspirat de imaginile șocante văzute în masivul Șureanu: cioturi amenințătoare, pe suprafeţe mari despădurite sălbatic; nici urmă de plantaţii de puieţi; trunchiuri doborâte şi abandonate pe drumuri de munte și pe malurile apelor; în fine, mi-am dat seama că natura fusese agresată cu o violență primitivă, iar ce vedeam eu nu era altceva decât mizeria lăsată de trecerea drujbelor pe-acolo. Ştim cu toţii, și nu de ieri, de azi, că pe Șureanu nu a fost singurul genocid forestier, din România! Cu toate legile, ocoalele silvice şi cu toți pădurarii de meserie, copacii cad, în continuare, ca popicele.
Mai poate fi vorba, în povestea asta, de codrul fratele românului, ca în baladele populare cu haiduci?
De doi ani de zile, n-am auzit ca cineva, din Sibiu sau Alba, să dezlege „misterul” barbariei de pe Șureanu. Și să ne spună cine se face vinovat pentru această crimă împotriva naturii.
Cine răspunde?
Firesc, onor statul român avea obligația morală și juridică de a stopa neregulile în exploatările de bogății naturale! Indiferent de proprietari, cetățeni români sau străini, statul, persoane fizice sau juridice. Dar statul – organismul pus să păzească avuția țării, înseamnă oameni, uneori chiar dintre cei posedați de năravul de a-și trage avuții pe seama bunurilor publice, pe care le administrează. Și acum, culmea culmilor, în ciuda jelaniei preaiubitorilor de țară – speriați că reglementările europene favorizează doar străinii care ne cumpără pământul și pădurile -, tot niște străini au dat semnalul de alarmă, în urma căruia au fost programate protestele publice din 9 mai. Este cazul americanilor de la Environmental Investigation Agency.
În opinia mea, vocile importante ale acestei țări trebuiau să vorbească demult, cu înţelepciune şi maximă responsabilitate, despre condițiile integrării României în UE. Acum, nu ne mai putem permite dileme de genul: dacă aderarea a presupus acordul statului român asupra vânzării pământului și pădurilor țărișoarei către cetățeni ai Europei unite, mai este în interesul nostru integrarea în Uniunea Europeană? Nu de asemenea apăsări civice avem nevoie, cu răul ce vine peste noi, mereu, de la alții, nu și din noi înșine. Aceste apăsări s-au dovedit, în istorie, inoportune, demagogice şi nerealiste.
Avem nevoie, însă, ca de aerul curățat de pădurile noastre, de conștiințe civice care nu mai lasă răul, de oriunde ar veni, să facă legea în România. Cetăţenia europeană înseamnă responsabilitate – în primul rând, responsabilitate. Mai ales civică. La tine acasă. Iar demnitarii statului sunt primii chemați la împărțirea obligațiilor față de țară. Cum este chiar și președintele Klaus Werner Iohannis, care și-a atras suspiciunea că ar proteja interesele Holzindustrie Schweighofer România, prin întoarcerea la parlament a proiectului noului Codul Silvic. De altfel, o inițiativă amintită și în comunicatul de presă al EIA.
Sper că, la 9 mai, vom vedea societatea civilă, din România, la lucru, în apărarea pădurilor noastre de hoți. Mai ales de cei cu acte-n regulă. Străini și băștinași.
În loc de concluzii
„Romania se află în mijlocul unui efort critic de a combate tăierile ilegale ale pădurilor sale de o frumusețe și valoare unică”, consideră Alexander von Bismarck, Director Executiv al EIA SUA”. Tăierile ilegale amenință ultimele păduri seculare ale Europei. Peste 60% dintre acestea sunt încă adăpostite în România. Pădurile României sunt casa urșilor, lupilor și a râșilor, care se află aici în număr mai mare decât în toată Europa la un loc, cu excepția Rusiei. (Sursa: comunicatul de presă EIA, din 27 aprilie 2015; http://eia-global.org/images/uploads/20150427__EIA_Romania_Trans.pdf )