Englezii se bucură în masă, de două zile. Motivul este nașterea celui de-al doilea copil al familiei prințului William, fiul cel mare al moștenitorului coroanei, Charles, și al regretatei prințese Diana. Am aflat că bucuria asta în masă este tradițională în insulă. La nașterile din familia regală, poporul se bucură, de generații, ca de copiii națiunii. M-am întrebat ce-i face pe englezi atât de iubitori de monarhie, după un mileniu de la fondarea ei. Poate ˈom învăța și noi să ne bucurăm de ceva, domˈne! La noi, tună și fulgeră tot timpul, în spațiul public. Știu, despre secretul bucuriei la englezi – indiferent de motiv -, nu poți afla mare lucru decât dacă trăiești printre insulari. Să le afli mentalitățile, cum înțeleg ei viața și moartea, fotbalul și monarhia, bucuriile și tristețile vieții. Totul.
Cine credeți că m-au ajutat să găsesc un model apropiat de noi al bucuriei de-a trăi la englezi? Culmea, tot niște britanici. Sunt vreo patru sau cinci, bărbați trecuți de prima tinerețe, stabiliți în România, înfocați suporteri ai echipei de fotbal din Chiajna. Știți unde e Chiajna, nu? Am vizionat un filmuleț cu ei, cum se agită și ce scandează, în tribuna stadionului „de-acasă”, și cu câtă bucurie trăiesc sentimentul că țin cu o echipă (de la gurile Dunării, nu din Albion) în pericol de retrogradare, și nu mi-a venit să cred. Parcă erau din serialul cu Benny Hill. Niște oameni maturi, veniți din patria fotbalului, trăiesc ca la Manchester United alături de o echipă de care nici nu știau că există, cu ceva timp în urmă. Pur și simplu se „dau în spectacol” de dragul jocului și al bucuriei de a ține cu cineva. În timp ce suporterii din Chiajna nici măcar nu însoțesc echipa la jocurile în deplasare. Iar un jucător vorbește despre ei ca de niște „caraghioși”. (Bine, eu m-am prins că jucătorul acela nu stăpânește înțelesul cuvântului caraghios, dar așa a apărut în film. Cu siguranță, nu este un motiv bun de glumit…)
Dacă suporterii englezi ai Chiajnei sunt „caraghioși”, înseamnă că avem multe de învățat de la ei. În primul rând, fotbal, un sport în care n-ai cum să performezi dacă nu-l joci cu bucurie Dar nu numai fotbal avem de învățat de la englezi. Și în nici un caz numai să ne bucurăm. Pentru asta, însă, va trebui să dispară încrâncenarea cu care ne privim unii pe alții, în situațiile în care ne despart simple idei. Sau dacă gândim diferit față de alții, sau dacă alții sunt mai buni decât noi. Altfel spus – legat de două subiecte pe care ne simțim stăpâni, ca pe propria noastră soartă, pardon țară – să nu ne mai considerăm mai daci decât romani sau creștini mai vechi decât iudeii care L-au cunoscut și L-au crezut pe Isus.
Chiar așa, n-ar trebui să-i angajăm pe englezii de la Chiajna, dacă tot s-au stabilit în România, ca profesori, să ne învețe bucuria de-a trăi? Cum a făcut și a reușit profesorul Higgins cu frumoasa Eliza Doolittle, celebra „My fair lady”…
