Incidentul avut loc în trafic luni după amiază la Sibiu și semnalat de către site-ul nostru, în care a fost implicat un șofer al societății locale de transport în comun, nu va rămâne fără urmări. Semnele obscene făcute de șoferul Tursib-ului au deranjat și la nivelul administrației sibiene.
Imaginile cu șoferul care arată semne obscene către un șofer căruia nu i-a acordat prioritate în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Dumbrăvii și Milea, sunt condamnate nu numai de către cititori și opinia publică.
Reprezentanții Primăriei Sibiu au declarat marți pentru Ora de Sibiu că se vor face verificări pentru identificarea șoferului de la Tursib, implicat în acest incident. [contextly_auto_sidebar id=”t9P6gHiCTE2yxI6Z7HW7KEiN1yB2ntdE”]”Imaginile în cauză vor fi transmise SC Tursib care va face propriile verificări. Vom reveni cu concluziile acestora”, a spus Mirela Gligore, purtător de cuvânt al municipalității, pentru oradesibiu.ro.
Reminitim că luni, 27 aprilie, un cititor ne-a trimis pe oradesibiu@gmail.com fotografii și imagini video din care se observă cum autobuzul cu numărul de înmatriculare SB – 65 – TSB, nu acordă prioritate autoturismelor intrate deja în sensul giratoriu. Mai mult șoferul de la Tursib a găsit de cuvință să și ”semnalizeze” tupelul său, arătând semne obscene față de ceilalți șoferi care aveau prioritate în giratoriu.
VEZI AICI GALERIE FOTO ȘI VIDEO CU INCIDENTUL AVUT LOC LUNI LA SIBIU
De obicei soferi Tursib nu acorda prioritate 🙂