Principele Nicolae a ajuns pe bicicletă la Sibiu. A fost primit chiar de primarul Astrid Fodor (FOTO)

principele-nicolae-sibiuPrincipele a avut parte de o primire mai mult decât oficială la Sibiu. Primarul Astrid Fodor, prefectul Ovidiu Sitterli și mulți alții l-au primit pe acesta în oraș. Principele a fost anunțat că va fi cetățean de onoare al Sibiului.

Alteţa Sa renunţă pentru o perioadă la maşină şi se plimbă prin ţară, de la Sighetul Marmaţiei şi până la Constanţa. Acesta este primul popas pe care îl face, într-un oraş drag sufletului său. La intrarea în Sibiu, principele a fost întâmpinat de Ovidiu Sitterli, prefectul Sibiului şi de Nicolae Ivan, consilierul Asociaţiei Judeţene de Turism Sibiu. Turul ciclist cuprins în popasul de la Sibiu a inclus, printre altele, două din cele mai reprezentative atracţii sibiene şi anume, Podul Minciunilor şi Turnul Sfatului, anunta radiocluj.ro.
În Piaţa Mare, în faţa Primăriei Sibiu, primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor, i-a întâmpinat pe Principele Nicolae şi pe cei peste 30 de companioni ai săi pe două roţi. Cu această ocazie, primarul a făcut publică o veste îmbucurătoare: principele Nicolae va fi desemnat cetăţean de onoare al Sibiului.[contextly_auto_sidebar id=”knPlnJu8harR3cEro9H6l6EGDkiRqIyf”]
”De la primul meu contact cu Alteţa Sa regală am constatat în primul rând că este un mare iubitor al Sibiului şi în al doilea rând că poate să fie un model, acel model care îi lipseşte tinerei generaţii. Din acest motiv i-am propus Alteţei Sale Regale să devină cetăţean de onoare al Sibiului şi vreau să vă anunţ că am primit scrisoarea oficială prin care mi se confirmă că acceptă şi că se simte onorat„, a spus Astrid Fodor, primar interimar al Sibiului.
Extenuat, dar fericit că a reuşit să ajungă din nou la Sibiu, Principele Nicolae le-a adresat câteva cuvinte celor prezenţi în Piaţa Mare înainte de o binemeritată pauză de odihnă.
”Vreau în primul rând să le mulţumesc bicicliştilor care ni s-au alăturat de la Sebeş. Vă mulţumesc din suflet pentru ajutorul pe care mi-l acordaţi şi sunt foarte onorat să fiu aici şi să fiu cetăţean de onoare al Sibiului. Astăzi a fost o zi puţin obositoare, mai ales pentru că este foarte cald, dar echipa mea a mers foarte bine şi sunt foarte fericit că aţi venit în număr atât de mare. Sper să mergem la un moment dat cu toţii împreună pe biciclete”, a spus Principele Nicolae de România.


Cinci copii dintre cei veniţi în întâmpinarea Principelui Nicolae de România au primit câte o bicicletă. Condiţia pentru a primi acest cadou a fost ca fiecare dintre ei să spună titlul ultimei cărţi pe care au citit-o. Alteţa Sa va fi prezent mâine la Şcoala Numărul 4 din Sibiu, acolo unde va oferi cărţi şi le va vorbi copiilor despre importanţa de a citi. Sursa: radiocluj.ro

Ultima oră