Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu şi Editura EIKON vă invită luni, 27 aprilie 2015, începând cu ora 18.00, la Biblioteca ASTRA (Str. G. Bariţiu nr. 5) la o serie de lansări de carte: Destinul unui disident: Paul Goma, de Mariana Sipoş, Conştiinţa tragică eminesciană, de Bianca Osnaga, Ucronia eminesciană – Eseu despre timp şi imagine în Memento Mori, de Christian Crăciun şi Aferim (poeme), de George V. Precup.
„A scrie o carte despre Paul Goma era un proiect mai vechi, la care mă gândeam de mult şi la care am revenit în vara anului 2005, în timp ce pregăteam pentru TVR Cultural, la propunerea mea, două emisiuni din ciclul Honoris Causa dedicate refugiatului politic la Paris. (…) Cu alte cuvinte, o carte despre Paul Goma. Nu o monografie în genul cărţilor didactice, rigide, consacrate scriitorilor clasicizaţi, pe care ni le impunea blibliografia şcolară, ci o carte accesibilă tuturor, cu un minim de informaţie despre Paul Goma: parte (importantă) din istoria noastră recentă şi scriitor despre care au fost puse în circulaţie atâtea dezinformări şi mistificări ale Securităţii, într-un mod atât de diabolic şi de pervers, încât persistă şi azi. Cartea Destinul unui disident: Paul Goma este scrisă cu gândul la toţi cei care au nevoie de o mărturie a scriitorului.” (Mariana Sipoş)
„Bianca Osnaga propune în cartea Conștiința tragică eminesciană un concept mai cuprinzător pentru înțelegerea personalității poetului Eminescu, acela de conștiință tragică. Pesimismul și tragicul sunt categorii în strânsă legătură cu problema existenței răului în lume. Analiza unor texte eminesciene se distinge prin observații de finețe, Bianca Osnaga propunând o serie de interpretări originale pe marginea unor delimitări cum ar fi: răzvrătire și vizionarism, tragic și melancolie, ironia romantică și revoltă, tragicul și răzvrătirea, tragicul și sentimentul finitudinii, geniul-demon, geniul-titan, demonul-titan, geniul-demon versus ființa «comună». Observația că în poezia lui Eminescu găsim o natură estetizată deschide noi posibilități de lectură ale unor texte des solicitate în comentariile critice. Un model de lectură cu totul dezbinată, unde se fructifică o serie de idei referitoare la tragic este interpretarea poemului Melancolie. Teza de doctorat a Biancăi Osnaga demonstrează că autoarea a ajuns la un stil critic elevat care se sprijină pe o bogată informație, pe o interpretare sagace a textelor și pe o sensibilitate mereu proaspătă față de tot ce este nou în legătură cu subiectul abordat. Lucrarea Biancăi Osnaga reprezintă o contribuție remarcabilă la cunoașterea operei eminesciene, care va stârni, fără îndoială, interesul eminescologilor.” (Ovidiu Moceanu)
Ucronia eminesciană – Eseu despre timp și imagine în Memento Mori – „Este un fel de neîncredere (spaimă?) în capacitatea de a ivi din interiorul culturii noastre un autor de o asemenea anvergură și profunzime. Efectul de stranietate (Harold Bloom) al operei eminesciene era foarte mare în momentul său istoric, și, surprinzător, undele sale seismice s-au propagat până în zilele noastre. Dacă forma operei este forma spiritului creator, ce haos, ce forță creatoare fantastică arată Eminescu în Memento Mori! (ca engramă a Operei totale)… Eminescu este dintre acei autori cu o operă să-i spunem holografică, el nu scrie un poem anume, ci urmărește un gând până la ultimele lui consecințe. Aproximându-l în diferite feluri. Corespondența dintre diferitele paliere ale scrisului său arată cui vrea să vadă că poetul trebuie citit dinspre tot spre parte, că lectura are nevoie de o întemeiere, o viziune globală, precum cea de la care pleca poetul, mult mai bine articulată decât sunt unii dispuși să admită. Eu am propus aici citirea dinspre imaginal și ucronie, mai sunt, desigur, o mulțime de astfel de puncte de situare holistice în care se poate situa interpretul.” (Christian Crăciun)
„Volumul aniversar Aferim atrage atenția asupra unui poet discret, dar cu darul important al rostirii esențiale. Versurile sale îți rămân în memorie, au acea capacitate de a sculpta în cuvinte imagini, ducând poezia dincolo de jocul semantic, pentru că poezia puternică se face nu cu stări ori semnificații, ci cu imagini. Îmi apare ca un poet al re-facerii lumii ca unitate, contrariat că lumea este „sfărâmată”, discontinuă, că timpul nostru trece cu noduri, căutând să refacă întregul, unicul, originarul în Trupul în care boala face nod și se´nchină/asemenea durerii uitate. Aceste „noduri” ale timpului sunt punctele de inflexiune ale existenței, sunt întrebările pe care numai un poet le poate pune candid: Prin sângele universului, ce curge? Atrage atenția tocmai această ingenuitate a imagisticii poetice; în sensul etimologicingenuu însemnând „cu inima curată”. De aici o impresie de luminozitate, chiar atunci când sensul este tragic. Visele sunt așchii, singurătatea o rugină care roade invizibil pe dinăuntru. Într-un Cântec (al) cârtiței aflăm un pământ vindecat de cădere (Pământ viu, pământ viu, vindecat – superb vers!), în vreme ce piatra, în-pietrirea este mereu (în sens nichitian) engramă a nemuririi unui trup trădător.” (Christian Crăciun)
[contextly_auto_sidebar id=”z3ITkkmRmS9TGCymgD1P7xT4F45Qu0Mc”]
