… statul n-o încurcă cu legi proaste, birocrația exagerată și corupția funcționarului public. Sunt convins că nu v-am spus o noutate. Problema e că statul nostru e singurul care se face că nu știe. Oare de ce? V-ați întrebat vreodată? Dacă nu, e cazul s-o faceți. N-ar fi deloc inutilă o asemenea preocupare. Mai ales că sub ochii noștri se întâmplă un lucru grav. Este vorba de ceea ce unii cred că fac: politica la vârf. Pentru majoritatea vârfurilor noastre politice, nu mersul economiei e principala preocupare. Cum ar trebui să fie într-o democrație firavă ca a noastră. La noi, omul simplu știe că atunci când economia merge bine și puterea cheltuiește cu cap banul public, toată lumea poate trăi cel puțin decent, adică normal. În schimb, politicienii, de frica zornăitului de cătușe, din ultimul timp, lasă economia la voia întâmplării.
Să vă dau un subiect de analiză. De curând, Ziarul financiar, unul din cele mai respectabile și profesioniste medii de informare publică românești, a ajuns la o concluzie dătătoare de fiori reci: „O explicaţie statistică a şomajului scăzut din România: 380.000 de români nu au loc de muncă, dar nici nu îşi caută. Dacă ar fi luaţi în calcul şi aceştia, şomajul ar ajunge la un milion de persoane. Anul trecut, 380.000 de români îşi doreau să aibă un loc de muncă, dar nu făceau niciun efort pentru a-şi găsi o slujbă sau nu doreau [s-o aibă]”.
Vă spun sincer ce cred: textul ăsta dă alarma pe piața muncii. Nici măcar n-am avut curiozitatea să intru în detalii. Culmea, puțin timp înainte de a-l citi, văzusem un reportaj pe Digi24, în care se vorbea despre o statistică, pe care, de fapt, o știam: din peste 5 milioane de angajați, 1,2 milioane sunt angajați la stat. (Cu patru, cinci ani în urmă, când Europa se plângea de criză financiară și că banii publici erau cheltuiți într-o veselie consumistă, la noi, cineva a atras atenția că prea puțini muncesc – produc ceva, fac bani, adică – pentru câte cheltuieli sunt pe capul statului. A fost o forțare inutilă. Nimeni n-a băgat-o în seamă. Totul a fost pus pe seama ambiției de-a le ști pe toate. Ulterior, individul a încasat lovitură, după lovitură, într-un război televizat devastator. Atunci, reacția mi s-a părut de tip mafiot 100%… inclusiv cu simpatia populară de care s-a bucurat. Acum, însă, pentru o societate în care trei generații au trăit sub cupola protectoare a statului autointitulat comunist, reacția mi se pare firească.)
Așadar, în România lui 2015, a politicii normale – în viziunea președintelui Iohannis -, vreo 3 milioane de oameni produc banii de care au nevoie funcționarii și toți asistații statului, de la bebeluși, la pensionari. Vai de normalitatea noastră politică, stimate d-le președinte, când doar 3 milioane de cetățeni fac banii pentru alte 16 – 18 milioane!
Ce nu știam, până la reportajul Digi24, este faptul că avem județe unde nu există investiții cu capital privat. Acolo toți oamenii muncesc la stat. Luați-o în înțelesurile ambelor sensuri…
Practic, sunt regiuni unde piața muncii este asigurată, în exclusivitate, de instituțiile statului. Culmea, o direcție județeană de protecție socială este campioană națională la angajări. Carevasăzică, frați români, degeaba economia noastră de piață apare în mai toate programele politice! Mâna invizibilă, în România, tot a statului a rămas! În alte părți ale lumii, mai ales acolo unde mulți români vor doar să petreacă concedii, adevărată mâna invizibilă mișcă, prin inițiativa privată, economia de piață. Noi, însă, suntem țara funcționarilor și asistaților statului. De ce? Pentru că ei sunt cei mai conștiincioși alegători! E clar, nu? Să ne mire că afacerile sunt „în mâinile străinilor”, cum îmi spunea, deunăzi, un vajnic iubitor de patrie?
Așadar, în condițiile în care vârfurile noastre politice nu-și doresc decât voturi, e normal ca ele să nu schimbe fața administrativă și economică a țărișoarei. Dragii de ei, conducătorii noștri vor lăsa mult și apăsat administrația publică așa cum ne-a lăsat-o Ceaușescu, pentru că regionalizarea și descentralizarea sunt riscante pentru soarta lor, pentru pensiile lor, și îi depășesc. Să fim realiști, politic vorbind, cum să piardă ei voturile atâtor asistați? Atât ca va rezista, economia românească va rămâne pe seama străinilor întreprinzători. Simplu. Ai noștri se pricep doar să pună biruri pe investițiile lor, ca să-și asigure banii necesari pentru salarii, pensii și ajutoare sociale.
De-un sfert de veac, în România, descentralizarea puterii politice și administrative, împreună cu economia capitalistă au mers… la pas, nu pas cu pas spre normalitatea de tip occidental. Așa ceva, fără schimbarea clasei politice și a mentalităților „poporaniste” de asistați ai statului, nu va fi posibil. De aceea, peste cinci ani, președintele Iohannis ne va explica mai degrabă de ce n-a fost posibilă „o altfel de politică”, decât să ne prezinte bilanțul pașilor făcuți spre România europeană, capitalistă și regionalizată, sub influența bunelor sale maniere de moderator și integrator al clasei politice.