Rectorul ULB Sibiu s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis

bondrea iohannisRectorul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, prof. Ioan Bondrea, a participat la întâlnirea Consiliului National al Rectorilor din România cu Președintele Klaus Iohannis.

În calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Național al Rectorilor din România, prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu a participat, în data de 22 aprilie 2015, la întâlnirea cu Președintele României, domnul Klaus Iohannis, în cadrul căreia au fost dezbătute problemele importante ale învâțământului românesc.
Discuțiile dintre reprezentanții CNRR și președintele Klaus Iohannis au abordat aspecte esențiale ale viitorului învățământului românesc: locul și rolul universităților în strategia de dezvoltare a României, necesitatea asumării unui nou pact pe educație și definirea unei noi legi a educației, autonomia universitară și finanțarea sistemului de educație din România.
Rectorul prof. Ioan Bondrea a subliniat, alături de ceilalți rectori, necesitatea definirii educației ca interes național prioritar și a subliniat necesitatea elaborării unei legi a învățământului superior din cadrul sistemului.
„Președintele Klaus Iohannis a subliniat, încă odată, totala disponibilitate privind schimbarea fundamentală a sistemului de educație din România“, a declarat rectorul prof. Ioan Bondra, la finalul întâlnirii.
[contextly_auto_sidebar id=”IEYOKIFTefz5lV1cW9vw66HQENpVmg4K”]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică