În primul rând, din motive subiective. Hurezeanu a fost vocea sibiană a Europei Libere. Și îmi face plăcere să reiau ce am mai scris, nu de mult, despre el. Cât timp a fost o voce a Europei Libere, cei mai mulți dintre noi, sibienii, ne-am bucurat, în fiecare seară, să-l auzim comentând „Actualiatatea românească”. Actualitatea care ne durea rău de tot. Au fost mulți și buni, și talentați jurnaliștii români care au lucrat la Europa Liberă, pentru România, aproape atât cât a durat dictatura comunistă. Emil Hurezeanu, însă, a fost unul din cei mai cunoscuți. În ultimul deceniu al dictaturii, vocea lui devenise una din emblemele sonore ale singurei opoziții față de regimul Ceaușescu. Pentru noi, tinerii sibieni, mai ales cei care îl ştiam din anii copilăriei, era chiar vocea Europei Libere. Seară de seară îl ascultam, cu gândul la libertatea pe care noi, spre deosebire de el, n-o aveam. Adevărul e că Europa Liberă ne ajuta să trăim și noi, pe unde scurte, sentimentul libertăţii, ascultând emisiuni precum „Actualitatea românească” sau, ca în anii adolescenței, „Metronomul” lui Cornel Chiriac. A doua zi, schimbam impresii personale despre atmosfera de lagăr în care trăiam. Făceam politică, vezi doamne, citând şi comentând informaţii de la Europa Liberă. Ceea ce, pentru regimul Ceaușescu, a devenit, la un moment dat, delict.
În al doilea rând, din motive obiective cred că Emil Hurezeanu ar fi un ambasador destoinic al României. Începând din anii 80 ai secolului trecut, odată cu perestroika și glastnostul lui Mihail Gorbaciov, aveam nevoie ca de aer de oameni informați, în stare să ne dumirească încotro bătea vântul schimbării. Şi pentru că cei mai buni erau plecați din țară, unul dintre ei a fost Emil Hurezeanu. Sibianul pe care, astăzi, tinerii noştri sunt liberi să-l vadă, să-l citească şi să-l asculte, în ţara lor. Un model de profesionalism jurnalistic, o enciclopedie informaţională. În plus, un talent literar cu caru’. Unul din cei mai cunoscuți oameni de cultură români și unul din puținii analiști români avizați în politica internă și globală, din ultimele trei decenii. Și dintre toate marile capitale, cu siguranță Berlinul mi se pare cea mai potrivită pentru Hurezeanu. Notorietatea de care se bucură acolo, cunoașterea societății germane, legăturile personale cu personalități ale vieții publice germane sunt, în opinia mea, doar câteva argumente în susținerea acestei idei. Mai rămâne să fie și el convins.
Și ar mai fi ceva. După Europa Liberă, pentru jurnalistul Hurezeanu a urmat Deutsche Welle. După DW, s-a implicat într-o serie de experiențe profesionale, în țară, însă fără sclipirea de altădată. Era de așteptat, pentru niște vremuri tulburi. Și chiar dacă a practicat același jurnalism echilibrat și profesionist, pe care i-l cunoșteam de la FE. A trecut și prin marea politică, dar nu l-am simțit în apele sale. Cred că a fost o eroare să creadă că putea da sfaturi bune, în sferele înalte ale acelei direcții politice, față de care numai cu apropierile ideologice nu cred că se putea lăuda. În prezent, face o figură jurnalistică de apreciat, în televiziune, la postul ce pare dispus să-i respecte profesionalismul și reușește să-l motiveze. Dar, dacă președintele Iohannis îl vrea ambasador în Germania, cred că un om de cultură de talia lui Emil Hurezeanu ar trebui să se gândească mai mult cum își poate ajuta țara, când țării nu-i merge foarte bine, mai ales după ce a luptat, cu gândul și cuvântul, pentru eliberarea ei din cea mai nefastă perioadă politică a istoriei sale moderne.
