Singurătatea de cursă lungă a președintelui

Vestea că a rămas fără purtător de cuvânt mă determină să cred că președintele Iohannis se apropie de pierderea luptei pe terenul comunicării publice. Puțin cam repede, oricum mai repede decât am crezut. Un risc pe care mi l-am asumat atunci când l-am votat, anul trecut. Un vot de atitudine, nu neapărat din convingere, de altfel, asemănător celui pe care i l-am dat lui Ion Iliescu, în 2000. Am sperat că, totuși, la nivelul Președinției, d-l Iohannis își va adaptat stilul de lucru condițiilor impuse de cel mai înalt nivel al politicii. Or, una din condiții era strategia de comunicare. Din păcate, după un președinte „fierbinte”, uneori prea „fierbinte”, avem unul „rece”, în materie de comunicare publică. Pentru mine, nu e o noutate. De aceea, vă propun un comentariu pe care l-am scris în iunie 2011, intitulat „Singurătatea primarului de cursă lungă”. Este un fel de portret, din perspectiva modului în care l-am înțeles (sau nu) ca primar al Sibiului. Încerc să arăt că persoana publică Iohannis nu este cu nimic diferită, ca președinte, decât a fost în timpul mandatelor de primar. Ceea ce nu e un semn bun, pentru actualul său mandat.

*

De când este în fruntea administraţiei municipiului Sibiu, d-l Klaus Werner Johannis are un parcurs public ce-mi aminteşte de singurătatea alergătorului de cursă lungă – convins că oricine i-ar fi cel mai bun adversar se află, totuşi, mult în spatele său. Drept urmare, cursa este (şi va rămâne) sub controlul edilului. La el este foarte greu de ajuns, dacă nu chiar imposibil. În exercitarea puterii se bucură, înainte de toate, de sprijinul direct şi tăcut al consilierilor locali fedegerişti şi de sprijinul binevoitor al majorităţii comunicatorilor publici. Nimeni nu mai vorbeşte de promisiunea făcută în prima sa campanie electorală, din 2000, şi anume că hotărârile privind marile interese ale comunităţii le va lua după temeinice consultări cu un „sfat al înţelepţilor” – oameni cu experienţă în administraţia publică şi alţi specialişti. De fapt, nici în primul mandat nu s-a pus problema unui astfel de management, nici în al doilea. Nici acum nu este cazul. Comportamentul său a evoluat de la stingherul candidat, ce părea rătăcit între „animalele politice” ale Sibiului, în 2000, la faimosul şi infailibilul primar de astăzi, cu figura, uneori, împietrită ca a lui Buster Keaton. Important este că, acum, se simte un aer proaspăt de „ortnung und disziplin” în administraţia locală. Adăugând şi amănuntul deloc neglijabil că, începând din 2000, multe lucruri faste, străine de voinţa sa (legi favorabile autonomiei locale şi aderării la UE, precum şi preluarea din mers a proiectului care, mai târziu, urma să fie „Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007”), toate au contribuit la bunul mers al administraţie locale. Sibiul s-a schimbat în epoca Johannis mult, şi puţini se mai gândesc la rătăcirile edililor noştri din deceniul ’90.

Şi-atunci, de ce să vorbim de singurătatea primarului nostru de cursă lungă? Pentru că acesta este efectul pe care l-au avut asupra sa puterea şi celebritatea. Şi asta la puţin timp după ce a dat de gustul puterii şi celebrităţii. La aceeaşi concluzie aş ajunge, dacă l-aş compara cu amabilul şi interesatul de legături prietenoase care a fost, la începutul carierei sale de primar. Dar, mai mult decât orice apreciere personală, cele mai recente declaraţii ale sale îmi susţin teza. Expresiile categorice, ce nu dau şanse, aparent, nici unei replici, şi „privirea de sus” asupra altor variante de lucru în interes public mă determină să-l văd pe dom’ profesor ca pe un îndrăgostit de monologurile rostite în faţa clasei, nicidecum de lecţiile interactive. Impresia este că puţine persoane publice din Sibiu ar face faţă la o confruntare directă de idei cu d-l Johannis – cel de astăzi, după cum adevărat este şi faptul că domnia sa se pricepe de minune să evite asemenea confruntări. Cu imaginea liderului atoateştiutor, intangibil şi infailibil – mai ales după ce a fost curtat să preia conducerea uneia din puterile statului, domnul KWJ răspunde oricărei provocări, dar nu suportă să fie contrazis.

………………………………………………………………………………………………………………………………..

Apropo de reîmpărţirea administrativă, despre care se vorbeşte mult, în ultimul timp. Într-o altă declaraţie, d-l Johannis spune că subiectul acesta „este o chestiune de campanie electorală”. Scurt. Iată cum edilul Sibiului expediază, fără ezitare, acest lucru în derizoriul interesului pur electoral, în loc să-şi manifeste disponibilitatea spre dezbaterile necesare adoptării grabnice a unei soluţii optime de îmbunătăţire a hărţii administrative a României. Înţelegem că nici ideea renunţării rapide la fărâmiţarea administrativă, gândită în comunista logică a lui dezbină şi stăpâneşte, nici ideea adaptării la principiile administraţiei publice europene nu contează pentru domnul Johannis. În condiţiile în care domnia sa este unul din politicienii de la care multă lume aşteaptă soluţii moderne la problemele vechi ale României. De fapt, o precizare, în legătură cu proiectul de reîmpărţire administrativă, ne lasă fără comentarii: „Vă mărturisesc că nici nu m-am obosit să văd cum se propune”.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Nici sportul local nu scapă de aprecierile irefutabile ale primarului K.W. Johannis. Aici, situaţia dezastruoasă are, în opinia sa, o explicaţie clară: „Prea mulţi şmecheri, în prea multe posturi cheie”. Dar nimeni nu i-a amintit de propria sa implicare la acest dezastru. Nici măcar cei care, acum câţiva ani, scriau cu multă îndrăzneală, în presa locală, despre sportul sibian şi nişte „afaceri în numele Primăriei, ai cărei funcţionari sunt instruiţi să îndrume majoritatea investitorilor către…” Ei bine, trimiterea era către o persoană mai mult sau mai puţin cunoscută de sibieni, dar care, pe vremea aceea, era mereu în apropierea primarului nostru. Se pare că persoana a fost destul de şmecheră să se retragă la timp din prim-planul vieţii publice. Sau mai şmecher a fost altcineva, aflat într-un post „cheie”, singurul care trebuia să iasă bine din „afacerea” cu sportul sibian?

Iată doar câteva argumente prin care susţin că d-l primar K.W. Johannis trăieşte singurătatea edilului de cursă lungă. Lista motivelor poate continua. Printre ele, cu siguranţă este şi acela că toţi cei care ar trebui să nu-l lase fără replici, atunci când realitatea o impune, n-o fac. Pentru că nu se pricep? Sau nu vor?

P.S. 1. Consider că acest comentariu nu este „împotriva” d-lui KW Johannis, primarul Sibiului. L-am scris cu gândul că, poate, la împlinirea unei respectabile vârste, domnia sa îşi va aduce aminte că nimic nu e nou sub soare. Mai ales îndepărtarea de oameni şi realităţi, atunci când viaţa te răsfaţă cu satisfacţii lumeşti. Şi n-ar trebui să uite nici spusele unui cunoscut de-al său: „Eu cunosc oameni bogaţi, bogaţi, care sunt foarte singuri”. 2. Declaraţiile din acest comentariu sunt preluate din presa locală.