Sibiul, printre județele cu cele mai multe bonuri fiscale câștigătoare! Iată câți câștigători avem!

Județul Sibiu se găsește printre primele la nivel național în ceea ce privește bonurile fiscale câștigătoare înregistrate oficial. Sibiul este pe locul secund în regiunea centrală a țării, după Brașov. Potrivit reprezentanților guvernului, premiile urmează să fie acordate în termen de maximum trei luni.

bon fiscal

Sibienii au înregistrat, până în prezent, nu mai puțin de 149 de bonuri câștigătoare la loteria bonurilor fiscale, organizată de guvern, potrivit datelor oficiale furnizate de Direcția Generală a Finanțelor Publice. Astfel, din județele din centrul țării, Sibiu se găsește pe locul doi în clasament, imediat după Brașov, unde au fost înregistrate 169 de bonuri, urmat de Mureș cu 138, Alba cu 117, Harghita cu 50 și Covasna cu numai 29. La nivel național, județul Sibiu se găsește printre primele în top.
La Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, care are în subordine judeţele Braşov, Alba, Sibiu, Covasna, Mureş şi Harghita, au fost depuse, până miercuri la prânz, 651 de bonuri fiscale câştigătoare, potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Laura Oltianu.
La prima extragere organizată pentru Loteria bonurilor fiscale de către Ministerul Finanţelor şi ANAF, care a avut loc luni, în a doua zi de Paşte, au fost declarate câştigătoare bonurile emise la 7 februarie, cu valori între 6,00 lei şi 6,99 lei. Persoanele care deţin unul sau mai multe bonuri fiscale emise la 7 februarie, cu această valoare, se pot prezenta în următoarele 30 de zile la unităţile ANAF, cu bonurile în original şi o copie a actului de identitate, premiile urmând să fie acordate în maximum trei luni.

 

 

Ultima oră