gaură de 400 de milioane de lei la finanțarea pentru amenajarea transalpina
FOTO arhivă

transalpina-3Direcția Națională de Anticorupție o să fie sesizată de către corpul de control al primului ministru, despre o posibilă încălcare a prevederilor legale în ceea ce privește modernizarea drumului național ”Transaplina”.

Corpul de Control al prim-ministrului a efectuat un control, din dispoziția lui Victor Ponta, la entitățile publice implicate în inițierea, elaborarea, avizarea, prezentarea și adoptarea actelor normative din 2008 referitoare la modernizarea DN 67C, Bengești-Sebeș („Transalpina”), conform agerpres.ro.
În raportul Corpului de Control, publicat marți, se precizează că pentru acest obiectiv s-a produs o pagubă de 388.725.108,53 lei la bugetul general consolidat al statului prin bugetul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR).[contextly_auto_sidebar id=”q4xr1wr95jNzmUnetZyuwnssvdbd6GUQ”]
În document se menționează că acest drum național aparține proprietății publice a statului și a fost încadrat în categoria drumurilor naționale secundare, întrucât a înregistrat o intensitate redusă a traficului, iar pe un sector de 45 km din acest drum național, în perioada 2008 — 2014, nu a fost asigurată deszăpezirea sau combaterea poleiului pentru sezonul de iarnă (1 noiembrie — 31 martie). Explicația a fost că cheltuielile necesare menținerii în stare de viabilitate erau mai mari decât cele produse prin devierea circulației pe alte trasee ocolitoare, iar potrivit dispozițiilor legale, modernizarea drumurilor naționale se finanțează, de regulă, din fonduri alocate de la bugetul de stat, iar numai prin excepție, din veniturile proprii ale CNADNR.
Corpul de Control arată că repartizarea și gestionarea fondurilor destinate modernizării drumurilor naționale a fost stabilită în competența Ministerului Transporturilor, cu condiția elaborării în prealabil a unor programe anuale și de perspectivă.
Potrivit raportului, în 2008, într-o notă de prezentare, reprezentanții CNADNR au menționat faptul că, „(…) urmare discuției avute între conducerea CNADNR — SA și Ministrul Transporturilor, domnul Ludovic Orban, s-a dispus executarea lucrărilor de reabilitare a DN 67C în sistem credit-furnizor”. Astfel, se subliniază că din acest înscris rezultă, fără echivoc, faptul că ministrul Transporturilor de la acea dată, Ludovic Orban, a dispus conducerii CNADNR: realizarea obiectivului de investiții „Modernizare DN 67C Bengești-Sebeș, km 0+000 — km 148+414″, finanțarea obiectivului ‘în sistem credit-furnizor’, respectiv pe baza unui împrumut primit de constructor de la o instituție de credit, pentru o perioadă determinată (creditul urma să fie rambursat ulterior de către CNADNR, cu plata costurilor suplimentare de finanțare).”Prin această dispoziție, ministrul Transportului, domnul Ludovic Orban, a creat premisele pentru inițierea demersurilor aferente realizării obiectivului de investiții ‘Modernizare DN 67C Bengești — Sebeș, km 0+000 — km 148+414′, respectiv pentru majorarea prețului contractului având ca obiect proiectarea și executarea lucrărilor prin includerea unor costuri suplimentare de finanțare rezultate din rambursarea ulterioară a creditului-furnizor”, se mai arată în raport.
În document se mai precizează că, în septembrie 2008, reprezentanții CNADNR și reprezentantul legal al societății Ronstrade SRL, Nelu Iordache, au încheiat contractul pentru proiectarea și execuția obiectivului de investiții, în sistem de finanțare „credit-furnizor”, la prețul de 1.231.210.293,41 lei fără TVA, din care 472.287.066,13 lei costuri aferente „creditului-furnizor”.
Corpul de Control menționează că CNADNR a achitat prin ordin de plată, de la bugetul de stat, suma de 49.994.542,18 de lei, cu TVA, și a emis bilete la ordin în moneda euro, în valoare totală de 320.367.329,99 de lei, cu TVA, cu data scadentă în perioada 31 martie 2011 — 31 decembrie 2015.
De asemenea, CNADNR a plătit, prin emiterea de bilete la ordin, costuri suplimentare de finanțare în cuantum de 388.725.108,53 de lei (91.050.170,45 euro) pentru finanțarea lucrărilor în perioada octombrie 2008 — iulie 2012. Astfel, suma de 388.725.108,53 lei reprezintă o pagubă cauzată bugetului general consolidat al statului prin bugetul CNADNR.
Conform raportului, fostul ministru Ludovic Orban a încercat să obțină o finanțare de la bugetul de stat pentru „Transalpina”, arătând că această tentativă a fost respinsă de Ministerul de Finanțe.
Pe de altă parte, fostul ministru Orban ar fi solicitat adoptarea în regim de urgență a HG nr. 1.141/2008, în scopul finanțării de la bugetul de stat a modernizării „Transalpina”, fără avizul Ministerului Economiei și Finanțelor.
Raportul Corpului de Control al premierului consemnează că în această hotărâre s-a prevăzut faptul că „finanțarea obiectivului (…) se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii”.
„Întrucât prevederea menționată avea implicații financiare, era obligatorie obținerea avizului Ministerului Economiei și Finanțelor, respectiv analizarea proiectului de către direcțiile de specialitate din acest minister”, se punctează în document.
În plus, deși nu a avut avizul Ministerului Economiei și Finanțelor, HG nr. 1.141/2008 a fost contrasemnată, pentru ministrul Transporturilor de la acea dată, de către secretarul de stat Septimiu Buzașu — pentru care nu a fost emis niciun act administrativ având ca obiect preluarea atribuțiilor — și de către fostul ministru al Economiei și Finanțelor Varujan Vosganian.
De asemenea, deși proiectul HG nr. 1.141/2008 a fost aprobat în ședința de Guvern din data de 18 septembrie 2008, fără a fi avizat, în prealabil, de către Ministerul Economiei și Finanțelor, ministrul de atunci, Varujan Vosganian, a semnat nota de fundamentare aferentă acestui act normativ, fără ca proiectul să fie supus analizării de către direcțiile de specialitate din cadrul ministerului, întrucât Ministerul Transporturilor, în calitate de minister inițiator, nu a transmis proiectul hotărârii de guvern ministerului avizator, în niciuna dintre etapele procedurale anterioare adoptării.
„Prin semnarea de către ministrul Economiei și Finanțelor, domnul Varujan Vosganian, a Notei de fundamentare aferentă proiectului H.G nr. 1.141/2008, fără ca, în prealabil, proiectul hotărârii de Guvern să fi fost supus analizării direcțiilor de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, au fost încălcate dispozițiile legale și normele interne referitoare la avizarea proiectelor de acte normative”, precizează corpul de control al premierului.
Același raport subliniază că sursele de finanțare a modernizării „Transalpina” au fost completate prin adoptarea HG nr. 1.423/2008 privind modificarea HG nr. 1.141/2008, cu încălcarea procedurii legale, deoarece proiectul a fost înscris pe lista suplimentară a agendei de lucru a Guvernului la solicitarea secretarului de stat din cadrul Ministerului Transporturilor Bârna Tanczos fără ca pentru acesta să fie emis un act administrativ având ca obiect preluarea atribuțiilor ministrului Transporturilor.
Se afirmă și că Ministerul Transporturilor, în calitate de inițiator, nu a transmis proiectul hotărârii de guvern Ministerului Economiei și Finanțelor, în calitate de avizator, în niciuna dintre etapele procedurale premergătoare adoptării.
Și pentru acest act normativ se indică faptul că a fost adoptat cu încălcarea dispozițiilor legale din domeniul avizării proiectelor de acte normative, întrucât proiectul hotărârii nu a fost supus analizării de către direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor, înainte de adoptare.
Corpului de Control mai precizează că prin aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți modernizării „Transalpina” cu încălcarea dispozițiilor legale s-a produs o pagubă la bugetul de stat în sumă totală de 49.994.542,18 de lei.
„Având în vedere faptul că obiectivul de investiții „Modernizare DN 67C Bengești — Sebeș, km 0+000 — km 148+414’ constituie o investiție de interes public național, conform dispozițiilor din domeniul finanțelor publice, a fost impusă condiția aprobării documentației tehnico-economice de către Guvern. Astfel, pentru includerea în programele de investiții anuale ale Ministerului Transporturilor, anexe la buget, respectiv în scopul finanțării investiției de la bugetul de stat, era necesară promovarea și adoptarea unei hotărâri a guvernului având ca obiect aprobarea indicatorilor tehnico-economici. Din datele și înscrisurile transmise Corpului de Control al prim-ministrului de către Ministerul Finanțelor Publice, Secretariatul General ai Guvernului și Ministerul Transporturilor, s-a constatat faptul că indicatorii tehnico-economici aferenți modernizării „Transalpina” au fost aprobați prin două hotărâri ale guvernului care au fost adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale incidente în domeniul avizării proiectelor de acte normative”, se arată în raportul corpului de control.
Suma de 49.994.542,18 de lei achitată de CNADNR de la bugetul de stat reprezintă, potrivit raportului, o pagubă cauzată bugetului de stat întrucât a fost alocată Companiei în baza unor hotărâri de guvern adoptate cu încălcarea dispozițiilor legale.
„Corpul de Control al primului-ministru, ca organ cu atribuții de control, va sesiza organele de urmărire penală, respectiv Direcția Națională Anticorupție, privind operațiunile sau actele ilicite în legătură cu care au rezultat indicii de săvârșire a unor posibile fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni, urmând ca organul de urmărire penală sau, după caz, instanța de judecată să hotărască asupra existenței sau inexistenței infracțiunilor și asupra vinovăției”, se arată în concluziile raportului.
Documentul va fi transmis și la Secretariatul General al Guvernului, Cancelaria prim-ministrului și Ministerul Transporturilor.

gaură de 400 de milioane de lei la finanțarea pentru amenajarea transalpina

Ultima oră

Comentariul meu

Publică