Imaginile trimise de un cititor și publicate de Ora de Sibiu, în care se aud strigăte disperate din duba jandarmilor au acum și un protagonist. Urletele s-au auzit potrivit jandarmilor, când bărbatul a fost legitimat în dubă.
Tânărul care urlă după ce este băgat în dubă și nu se potoloște până nu se sparge unul dintre geamurile mașinii se numește Cepac Ilie Sebastian, are 37 și potrivit IPJ Sibiu, a fost surprins un polițist în afara programului, cu o bicicletă cu bagaje. Polițistul a suspectat că tânărul a furat bicicleta și lucrurile, așa că și-a chemat colegii. ”În data de 7 aprilie 2015, în jurul orei 2330, un poliţist aflat în afara orelor de program a observat un bărbat ce avea asupra sa o bicicletă, existând suspiciunea rezonabilă că bunul a fost sustras în urmă cu puţin timp din scara imobilului în care acesta locuia. A fost sesizat de îndată, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Sibiu, la faţa locului fiind direcţionate patrulele mixte I.P.J. Sibiu – I.J.J. Sibiu aflate în zonă. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă. Proprietarul bicicletei a fost identificat, prejudiciul fiind recuperat şi restituit acestuia. Suspectul (37 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu) a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Sibiu, cercetările fiind preluate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Sibiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin 1, art. 229 alin, alin. 1 lit. b cod penal.”[contextly_sidebar id=”kTirPK7ofa8h6GC4PvBXDQelUI9sOMoz”]
Cepac Ilie Sebastian este recidivist, fiind condamnat pentru un furt de la Kaufland în 2008 și apoi o tentativă de omor. Tânărul a ieșit din pușcărie anul trecut, fiind eliberat de Curtea de Apel Alba, după ce a executat 7 ani și șase luni de închisoare. Potrivit unor surse, acesta aplecat în Spania și revenise de curând în Sibiu, unde se pare că a a ales să își continue activitatea infracțională.
Cu alte cuvinte, așa cum sugerează și comentariile unor cititori, eventuala folosire a forței de către jandarmi în dubă ar fi justificată, ba chiar recomandată ca învățătură de minte.
BĂTUT în duba jandarmilor? Se aud urletele suspectului! http://wp.me/ps3nV-H9R
Posted by Ora de Sibiu on 7 Aprilie 2015
Un GHID DE INTERVENŢIE PROFESIONALĂ pentru jandarmi, publicat pe situl www.editura.mai.gov.ro spune că ”Coerciţia poate fi aplicată de jandarmi pe timpul executării misiunilor specifice, de la caz la caz, în funcţie de acţiuni, ameninţări sau de agresiuni şi nu trebuie să depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale. Acţiunea propriu-zisă va înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.” fiind rpezentat și un grafic al gradualității folosirii forței în funcție de situație.
Jandarmeria Sibiu susține că nu s-a recurs la forță în acest caz. Redăm mai jos comunicatul Jandarmeriei.
”Un echipaj de Jandarmerie s-a deplasat la o sesisizare cu privire la o faptă de furt şi a identificat un bărbat în vârstă de 38 de ani din jud Sibiu, care pe timpul procedurii de stabilire a identităţii a lovit cu pumnul geamul lateral de la autoturismul Jandarmeriei. Acesta a fost imediat încătuşat ca măsură de siguranţă atât pentru protecţia acestuia, cât şi pentru a preîntâmpina alte distrugeri sau un posibil ultraj. Jandarmii s-au mai întâlnit cu situaţii în care persoane susceptibile de a fi săvârşit fapte penale şi-au provocat răni, ulterior susţinând că au fost agresate de forţele de ordine. Persoana în cauză, cu antecedente penale (aspect desprins în urma verificărilor efectuate), a fost condus la sediul Poliţiei şi i-au fost întocmite acte de constatare pentru comiterea faptei de furt şi a faptei de distrugere. Acestea urmează să fie înaintate organelor judiciare abilitate să continue cerecetările. Jandarmii sunt abilitaţi să aplice măsuri coercitive pentru prinderea şi imobilizarea persaonelor suspecte de comiterea faptelor ilicite şi nu agresează persoanele civile.
Prezenta Jandarmeriei în sistemul de patrulare şi intervenţie la solicitări pentru păstrarea unui climat de siguranţă publică se face pentru protejarea proprietăţii publice şi private, apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor.
„Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Afacerilor Interne, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la: apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului…” (Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române).”
Filmarea realizată de Jandarmi cu bunurile furate, confirmă declarația martorului care a trimis înregistrarea la Ora de Sibiu, care spunea că barbbtul a fost prins la furat dintr-un beci. Cepac Ilie Sebastian a furat haine, oale, ustensile de bucătărie și niște jucării și o bicicletă.
…remarcăm modul cel puțin tendențios în care este prezentata activitatea unei instituții publice ce activeaza permanent pentru menținerea climatului de ordine și siguranță în sânul comunității. Faptul ca un cetățean certat cu legea este constrâns la a se supune rigorilor legislative nu este decât un act normal intr-un stat de drept; nicidecum cel informat nu ar trebui sa fie orientat în a-l percepe ca un act de agresiune între doua persoane. Intr-o asfel de eroare se poate afla doar acela prea puțin informat ori de rea – credinta.