Campionatul Naţional de Taekwon-do pentru Juniori II şi III Sibiu 2015 s-a desfăşurat weekend-ul acesta la Sala Transilvania din Sibiu şi a reunit un număr foarte mare de sportivi, peste 150 de copii din partea celor mai importante cluburi de taekwon-do din întreaga ţară.
Pasionaţii de arte marţiale au avut ocazia să asiste sâmbătă, 4 aprilie, la o deschidere festivă a campionatului naţional, cu atât mai mult cu cât, Federaţia Română de Taekwon-do I.T.F., co-organizatorul evenimentului, împlineşte anul acesta 15 ani de activitate sportivă. [contextly_auto_sidebar id=”YkxG5Xe8Pct7PC89GttRa9hI4aiVqOmq”]După discursul de deschidere oficială susţinut de Cosmin Oprescu, preşedintele Federaţiei, au urmat demonstraţia de taekwon-do a PUMA Club, demonstraţia de street dance a secţiei de dansuri a clubului şi jocuri interactive, care au făcut deliciul publicului şi copiilor, în mod special.
30 de sportivi, 30 de medalii câştigate
Sportivii PUMA Club participanţi la campionat sub îndrumarea antrenorului lor, Alin Lazurca, au cucerit prima treaptă a podiumului, devenind din nou campionii naţionali la taekwon-do pe clasamentul general. Lotul clubului a fost compus din 30 de juniori fete şi băieţi, cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani. Cu 30 de medalii câştigate, dintre care 9 medalii de aur, 13 de argint şi 8 de bronz, sportivii au cucerit detaşat clasamentul general al competiţiei, dovedindu-şi talentul şi pregătirea excelentă în arta taekwon-do-ului la toate probele de concurs: tull, luptă şi tehnici speciale.
Vlad Văcariu, a bătut, ca de obicei, recordul la medalii obţinute, adăugându-şi în palmaresul deja impresionant încă 3 medalii de aur la probele de tull, luptă şi tehnici speciale. Performanţa lui Vlad este o dovadă în plus a talentului şi valorii lui incontestabile, confirmându-şi poziţia de sportivul numărul 1 în România la taekwon-do juniori. Medalii de aur, la categoriile lor, au mai obţinut din partea PUMA Club şi următorii sportivi:
Văcariu Ştefania, sora lui Vlad – locul 1 tull
Oltean Carina – locul 1 luptă
Oltean Oana – locul 1 tull şi tehnici speciale
Marcu Ştefan – locul 1 tehnici speciale
Nicoară Radu – locul 1 luptă