O deflagrație puternică a avut loc marți dimineață într-o casă de pe strada Ștefan Manciulea. În uma deflagrației un bărbat de 84 de ani a fost rănit și a fost transportat la Urgența Spitalului din municipiul Mediaș.
În cursul acestei dimineți, la ora 09.10, echipaje de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au fost solicitate să intervină în municipiul Mediaș, strada Ștefan Manciulea, la o casă unde a avut loc o deflagrație urmată de incendiu.[contextly_auto_sidebar id=”W8xYKL33c2ehSainv1fSqzdyfEGl3ZLq”]
Ajunse la fața locului, paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unui bărbat, în vârstă de aproximativ 84 ani care se afla în locuintă în momentul producerii deflagrației. Victima a fost transportată de urgență la Compartimentul de Primiri Urgențe din Mediaș pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Echipajele de pompieri au acționat pentru stingerea incendiului produs în urma deflagrației. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie lichidat în limitele găsite.
Cauza producerii deflagrației urmează a fi stabilită după finalizarea tuturor cercetărilor de către instituțiile abilitate.
Foto: vasile-antipa.blogspot.ro