În weekend-ul care s-a încheiat, peste 250 de voluntari au plantat mii de puieţi de frasin şi gorun, la iniţiativa „Cu verdelen SUS”. Zona aleasă de asociaţie a fost cea de lângă Slimnic.
Peste 7000 de puieţi de gorun şi frasin au fost plantaţi, sâmbătă, la Slimnic, de peste 250 de voluntari, în cadrul unui eveniment organizat de grupul de iniţiativă “Cu verdelen SUS”, se arată într-un comunicat remis presei. Voluntarii au fost transportaţi cu autocarele până la Slimnic, puse la dispoziţie de către organizatori.[contextly_auto_sidebar id=”lGkRMR0kttMJSitQBnNVbooSzrjHHHp0″] Ajunși la locul plantării, aceștia au primit detaliile despre felul în care urma să fie acoperită zona și au fost împarțiți în patru echipe, primind mănuși de protecție și sape. Timp de trei ore, voluntarii au plantat 7000 de puieți pe o suprafață de două hectare. “Intr-adevar terenul a fost dificil si nepichetat. Cred ca silvicultorii au fost luati prin surprindere de elanul nostru. Baietii au fost minunati, fie drept, fie panta, fie curat sau plin de radacini au sapat voiniceste. A fost o zi minunata cu oameni faini!”, a declarat o participantă pe pagina de Facebook a evenimentului.
Cu ajutorul sponsorilor, organizatorii au pregătit un prânz cald și ceai pentru a răsplăti hărnicia voluntarilor. Pentru că unul dintre scopurile evenimentului a fost acela de a oferi o imagine cât mai complexă a importanței pădurii în ecosistem, a urmat o prezentare a speciilor din fauna locului, oferită de “Tură în Natură”. La sfârșit, am avut un mini concert de cântece de munte și folk. La ora 16:00, autocarele au dus voluntarii inapoi la Sibiu. Această acțiune a fost la prima ediție pentru “Cu Verdelen SUS”, bucurânduse de sprijinul și coordonarea celor de la Tășuleasa Social, care au călătorit 250 km din Munţii Bârgăului, jud. Bistriţa Năsăud, special pentru eveniment.