Așa după cum s-a desfășurat până acum, cruciada anticorupție are mari șanse să blocheze spiritul de inițiativă, în România și nu numai la români. Vin unii ziariști, din străinătate, și spun că există și la ei corupție, dar spectacole justițiare de stradă, ca la noi, nu. O spun de parcă ar regreta lipsa acestora. Asta pentru că și-ar dori și ei, probabil, să le crească audiențele. Poate nu mai presus de efectele psihosociale și economice colaterale „zornăitului de cătușe” în spațiul public. În România, însă, deja se vorbește despre descurajarea antreprenoriatului și fuga de responsabilități a funcționarilor publici. Anchetă după anchetă asigură românilor, 24 din 24, tumultul impetuos al zornăitului, dar pot face din frică regina societății. Nu cred că românii vor fi mai fericiți cu pușcăriile pline de foști demnitari, dar flămânzi și goliți de speranțe. Chiar dacă nici nu-mi imaginez că dreptatea și adevărul nu vor mai avea căutare între ei.
Și cum să nu-și dorească românii o justiție sănătoasă, după ce, în aceste zile, înșiși parlamentarii lor dau dovada imoralității politice în care s-au născut, în 2012? Numai la noi aleșii pot fi protejați de regulamentele camerelor parlamentare, în fața justiției, sfidând spiritul constituției. Numai la noi, parlamentarii s-au transformat, prin ei înșiși, în casta privilegiaților națiunii.
Cineva trebuie să aibă curajul să spună lucrurilor pe nume. Dacă tot a apucat să se arate neliniștit de „zornăitul de cătușe” în spațiul public, Klaus Iohannis ar trebui să fie președintele mediator și integrator care a promis că va fi, înainte de-a fi ales. Și, inspirat de propriile-i spuse, cred și eu că nu este treaba celor care l-au ales să-i sugereze căile concrete de a arăta ce este în stare. Și mă gândesc la temperarea show-ului mediatic, cu replici din surse justițiare. Până acum micile sale enervări, privirile tăioase și gustul pentru supermașini de protocol arată că mai degrabă nu s-a trezit din beția victoriei de la 16 noiembrie. Cu adevărat o victorie istorică, de consemnat în anale. Dar, o victorie ce poate rămâne atât și nimic mai mult, dacă țara o va lua pe toboganul haosului social. Și nu oricum, ci cu dreptatea de mână, înspre condiția subdezvoltării unei colonii penitenciare.
Și pentru că tot suntem într-o perioadă specială a anului, și tot ne pretindem popor creștin din naștere, iar președintele a arătat, de multe ori, și el că nu este altfel, îi propun să mediteze asupra judecății divine și justiției laice.
Opiniile multor exegeți ai învățăturii creștine susțin că, în judecata Sa divină, Isus condamnă păcatul, nu omul. Omul este mai mult decât păcatul comis. Ținta judecății divine este schimbarea omului, convertirea lui la cele drepte și garantate de iubirea lui Dumnezeu. Nu putem opri schimbările din viața noastră, spune Joseph Krempa. Problema e dacă îi permitem noi lui Dumnezeu să ne formeze, prin intermediul acestor schimbări.
Așadar judecata divină ar trebui să fie modelul suprem pentru practica justiției laice, păstrând principiul conform căruia, condiția umană este mai presus de răul pe care omul îl poate face. Justiția laică, din respect față de condiția umană, să ajute omul să nu mai aleagă răul. Numai așa răul dispare. Iar omul va alege să conviețuiască cu semenii în armonie. Dreptatea lumească, prin urmare, dar și „setea de sânge” a maselor să fie temperate de spiritul judecății divine și de bunul simț al liberului arbitru omenesc.
Așa să ne ajute Dumnezeu!