video foto băieții de la ridicări auto au rupt un stâlp și au avariat alte 3 vehicule. imagini uluitoare!

stalp cazut pe masina sibiuÎntâmplare nefericită vineri în jurul orei 13.30 pe strada Independenței din Sibiu. Angajații de la Ridicări auto au ridicat o mașină parcată neregulamentar, dar în timpul manevrelor au agățat firele unui stâlp de telefonie, iar acesta a căzut peste alte două mașini și un moped.

Incidentul a avut loc în apropiere de spitalul județean Sibiu. Cei de la Ridicări Auto au făcut aceleași manevre pe care probabil le-au mai făcut de câteva sute de ori. [contextly_auto_sidebar id=”FLRezpzWE2CqoTr4IEQfeo5BstdmXNFo”]În timp ce puneau mașina pe platformă, au agățat cu macaraua din dotarea utilajului de ridicări auto, firele de telefonie ale unui stâlp de lemn.
Acesta a fost practic smuls din pământ și în cădere a avariat două autoturisme și un scuter. ”Au ridicat o mașină și au agățat un cablu. V-am trimis aceste fotografii și video ca sa le puneti pe site sa vada toata lumea ce fac acesti indivizi de la ridicari auto”, ne-a transmis cititorul care ne-a furnizat fotografiile și filmarea video.

Daunele acoperite de asigurare
Daunele suferite de mașinile lovite de stâlp vor fi acoperite din asigurarea pe care SC Piețe SA o are pentru Biroul de Ridicări Auto. ”Este vorba de un stâlp de lemn care susținea fire de telefonie. Poliția a fost la fața locului și a întocmit un proces verbal legat de ceea ce s-a întâmplat. SC Piețe SA va acoperi daunele prin asigurarea contractată”, a explicat pentru Ora de Sibiu, Mirela Gligore, purtător de cuvânt la Primăria Sibiu.


Este primul incident de acest tip al celor de la Ridicări Auto.
[fvplayer src=”http://youtube.com/watch?v=mWqmK5InVps”]

Ultima oră

Participă la discuție

2 Commentarii

  1. Astia de la tractari sunt in viteaza a 5-a cand primesc un apel. Oricum, ei alearga dupa masini care-s parcate neregulamentar, insa, care NU INCURCA CIRCULATIA. Pe cand, cele care sunt parcate tot neregulamentar, dar INCURCA CIRCULATIA, pe acele masini nici macar nu le baga in seama. Halal sistem de tractari. Ar trebui sa se uite mai bine si sa analizeze mai bine situatiile din trafic si de pe marginea drumurilor, dar na, idiotii vor sa ii faca pe oameni sa plateasca niste bani frumosi, nu le pasa care incurca si care nu incurca. Vorba aia: „Pumnii mei minte nu are” (tratati-o ca pe un pamflet) se aplica cu varf si indesat in cazul gorilelor care ridica masini.