cum își răsfață iohannis soția și cum a fost acesta în pericol să nu se mai însoare cu ea

Președintele Iohannis a fost un necunoscut până și pentru sibienii pe care i-a condus ca primar aproape 14 ani. Ce face el în timpul liber, ce îi gătește soției și cum a fost la un pas să nu se poată însura cu cea care îi este alături în viață, par să fie poveștile cele mai delicioase legate de viața celor doi.klaus si carmen

Câteva dezvăluiri făcute unor jurnaliști participanți la un eveniment din Sibiu, avut loc la începutul acestei luni, s-au transformat în subiect de presă pentru media națională. Libertatea se laudă că a aflat picanterii din viața președintelui Klaus Iohannis.[contextly_auto_sidebar id=”kMgBpsDmOzG9Q4RskzTHN0zUlQOZO9wz”]

cum își răsfață iohannis soția și cum a fost acesta în pericol să nu se mai însoare cu ea

Iubește pisicile necondiționat
Se pare că viaţa lui Klaus Werner Iohannis, acum în vârstă de 55 de ani, a curs banal, în discreţie şi linişte, ca a majorităţii saşilor, până să devină primar în Sibiu. Jurnalistul despre care vorbesc cei de la Libertatea, spune că l-a vizitat de câteva ori când era în campanie pentru “şefia” oraşului şi ne-a povestit din amintiri: “M-am dus de câteva ori la el acasă. Ce mi-au ieşit mereu în cale? Trei mâţe! Era perioada în care se lăsa îmbrăcat în costum bavarez, era deschis şi comunicativ. Era inspector şcolar adjunct şi trăia într-un mediu banal. Acasă se ocupa cu făcutul salatei, cu preparatul peştelui şi îi plăcea să spele vasele”.
Iohannis însuşi a recunoscut, în propria carte, “Pas cu pas”, că înainte ca funcţiile publice să-i dea programul peste cap, era “bărbat de casă”: “Nu sunt un tip extrem de îndemânatic, dar nicidecum stângaci. Pot să repar orice prin casă, prin grădină, prin pivniţă. Am pus singur faianţă şi gresie în baie, în apartamentul în care m-am mutat cu soţia după ce ne‑am căsătorit. Pot şi îmi place să lucrez cu lemnul”.

Verifica stadiul lucrărilor din oraș cu bicicleta pe timp de noapte
Conform aceleiaşi surse jurnalistice, Iohannis dormea când s-au anunţat rezultatele alegerilor pentru primărie, aşa că a doua zi dimineaţă, s-a trezit neştiind că e noul edil al urbei. Şi-a intrat însă repede în rol şi l-a luat foarte în serios: “Noaptea se urca pe bicicletă şi verifica lucrările efectuate peste zi pe străzile oraşului”. De altfel, multă vreme bicicleta a fost mijlocul preferat de deplasare, pentru că şi atunci când era profesor de fizică, străbătea pe două roţi uliţele desfundate, în fiecare zi, indiferent de vreme, ca să ajungă la elevii săi. Acum, rar îşi mai poate face hatârul de a urca pe bicicletă, din cauza protocolului de securitate. Se mai spune despre Santa Klaus, cum a fost poreclit Iohannis, că este atât de ordonat, încât poate fi considerat tipicar şi se ştie că nu a renunţat nici după ce a câştigat Preşedinţia României la weekendurile petrecute acasă, la Sibiu, şi la slujbele duminicale de la Biserica Luterană. Singurul lucru care s-a schimbat este că acum SPP-iştii îi flanchează, când ies pe stradă, pe Carmen şi pe Klaus Iohannis.

Respect pentru vecinii de la Sibiu
Lumea îi îndrăgeşte şi îi respectă pe cei doi şi pentru că nu s-au schimbat după ce au devenit cea mai importantă familie a României. Conform unor zvonuri care circulă prin Sibiu, SPP-ul ar fi dorit desfiinţarea tuturor micilor magazine şi service- uri de pe strada unde îşi au casa Carmen şi Klaus Iohannis, ca să poată asigura paza aşa cum cere protocolul, însă preşedintele s-a opus. A spus că nu i se pare normal să dea peste cap viaţa unor oameni care nu au greşit cu nimic şi că insistă ca micii afacerişti din zonă să fie lăsaţi în pace. Cel puţin până le expiră contractele aflate în derulare.

Emoții înainte de însurătoare
Se pare că prima doamnă a României n-a fost plăcută, la început, de socri. “Familia Iohannis nu a dorit-o ca soţie pentru Klaus, deşi Carmen provine dintr-o familie de blănari, înstărită”, ne-a dezvăluit acelaşi jurnalist sibian bine informat. Carmen, cea care l-a cucerit iremediabil pe Klaus Iohannis, e o profesoară de engleză foarte iubită de elevii săi, care şi acum locuieşte şi predă la Sibiu. În ciuda titulaturii de primă doamnă, continuă să iasă neînsoţită pe stradă şi vorbeşte cu toată lumea care-o opreşte şi îi dă bineţe. Sursa: Libertatea

Ultima oră

Comentariul meu

Publică