Președintele Iohannis a aflat că ministrul de finanțe a demisionat în urma acuzațiilor de corupție înainte ca el să ceară oficial premierului Ponta revocarea acestuia. Premierul a declarat aseară că ministrul Vâlcov ar fi demisionat la prânz, dar președintele a fost informat abia seara.
Duminică după-amiaza, Preşedinţia a transmis un comunicat în care preşedintele Klaus Iohannis îi solicită premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcţia de ministru al Finanţelor a lui Darius Vâlcov, menţionând că s-ar fi aşteptat ca Vâlcov să demisioneze, având în vedere că procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale.
„Având în vedere că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de ministrul Finanţelor, domnul Darius Vâlcov, m-aş fi aşteptat ca domnul Vâlcov să demisioneze din funcţie, înţelegând că afectează activitatea şi credibilitatea guvernului, ceea ce nu s-a întâmplat. În această situaţie, solicit premierului Victor Ponta să demareze procedura de revocare din funcţia de ministru al Finanţelor a domnului Darius Vâlcov”, spune preşedintele Iohannis în mesaj, conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Iohannis a comentat situația și printr-un mesaj pe Facebook.
„A fost o nesincronizare, nimic altceva. Eu nu sun pe nimeni duminică, după masa de prânz, ştiu, din familie, că oamenii se odihnesc”, a susţinut Ponta la postul B1 TV.
El a declarat că l-a informat pe preşedintele Klaus Iohannis duminică seara, după ce acesta ceruse revocarea lui Darius Vâlcov din postul de ministru, că acesta îşi depusese deja demisia încă de duminică la prânz, după ce iniţial a declarat că nu ştie „succesiunea” evenimentelor.
„Seara am vorbit cu preşedintele, după comunicat. Nu îl informasem că Vâlcov a demisionat de la prânz”, a afirmat Ponta.
Întrebat dacă a vorbit cu Iohannis înainte ca acesta să transmită solicitarea ca Vâlcov să fie revocat, Ponta a susţinut că nu ştie exact „succesiunile”, dar că a vorbit tot duminică după-amiaza cu şeful statului şi că i-a spus ce a discutat cu Vâlcov, precum şi că îl va consulta în prealabil când va avea o propunere pentru postul de ministru al Finanţelor.
„Nu ştiu să spun exact succesiuni de minute, nu am urmărit”, a adăugat Ponta.