CSU continuă să ”cadă”. Înfrângere și la Craiova!

calotaSibiul a pierdut și la Craiova și contorizează până acum cel mai negru retur de campionat din istoria sa.  Universitarii au luat bătaie cu 77-69, la capătul unui meci în care jucătorii lui Vulc și-au revenit doar pe final însă nu îndeajuns să și câștige.

Craiova a învins cu 77-69 (17-9, 25-15, 22-22, 12-23) și a spulberat și șansele pur teoretice pe care Sibiul le mai avea pentru play-off.[contextly_auto_sidebar id=”iDz27lLZKQ2ZizZrXYei8WptSOaKrxDP”] Startul de meci a fost un dezastru și a continuat așa până la pauza mare. Ultimele două sferturi au fost un pic mai bune, dar chiar și așa Craiova a avut un tăvălug mult prea greu, iar Sibiul nu și-a revenit, suferind o nouă înfrângere.
Cătălin Vulc l-a lăsat în afara lotului pe americanul Hurd (accidentat) și a mers din nou pe mâna sârbului Bojovic, dar i-a dat credit și românului Păun, pregătind astfel oarecum strategia pentru partidele din Final Four, acolo unde șe știe că este obligatoriu să fie tot timpul un jucător român pe teren. Calotă a fost folosit și el mai puțin, din cauza unor probleme medicale.
”În primele două sferturi nu ne-am concentrat, jucătorii n-au crezut că pot câștiga. La pauză însă le-am spus să fie mai agresivi în atac, mai combativi, dovadă că sfertul trei s-a încheiat la egalitate, iar ultimul l-am câștigat, dar a fost insuficient ca să câștigăm parida. Din păcate am avut 20 de mingi pierdute. E mult, dacă vrei să câștigi. Nu știu ce s-a întâmplat în primele două sferturi cu jucătorii, poate erau dezamăgiți și ei după ultima înfrângere, poate a fost lipsă de încredere. La pauză însă și-au mai revenit și și-au dorit mai mult. În meciul de azi am vrut să îi dăm șansa lui Păun, o șansă pe care a așteptat-o tot sezonul, și eu sunt mulțumit de cum a folosit-o. Tocmai de aceea l-am lăsat să joace 18 minute pentru că s-a bătut și în apărare și în atac”, a declarat Cătălin Vulc, la finele meciului pierdut sâmbătă la Craiova
CSU: Milos Bojovic 20 de puncte, Christopher Lee 18 puncte, Matija Ceskovic 8 puncte, Brandon Johnson și Slobodan Popovic câte 7 puncte, Georgian Păun 5 puncte, Octavian Popa Calotă și Gediminas Zyle câte 2 puncte.
Sibiul joacă următorul meci tot în deplasare, vineri de la 19:15 la Pitești. Meciul este pe Digisport.

Ultima oră