Gata! M-am convins: justițiarii români își pot face treaba eliberați de influențele politice. Justițiarii români vor să stârpească corupția seculară. Am mai înțeles că acest lucru dă bine în fața celor care ne monitorizează, precum un „big brotherˮ protector și bine intenționat. Așadar, actuala luptă anticorupție a justițiarilor români e de bine. Evident, un bine ce va să vie!

S-ar putea, însă, ca, nu peste mult timp, să apară unele efecte, colaterale și nedorite, cât caprele unui fost înalt demnitar. Unde? Exact acolo unde ne doare mai tare: în administrația publică și economie. Oricine știe că de funcționarii din sistemele publice și de oamenii de afaceri depinde standardul nostru de viață. Depinde și aplicarea celor mai importante capitole ale oricărui program de guvernare, fie de stânga, fie de dreapta. Ei bine, este posibil ca frica de teroarea publică și frica de a greși vor amorți administrarea treburilor publice și mersul economiei. Se gândește cineva la asta?

Ca orice om cu convingeri democratice, care recunoaște puterile statului de drept și dreptul statului la constrângere legală, dar și obligația pe care o are de-a respecta demnitatea umană, nu pot să văd cu ochi buni ce se întâmplă în paralel cu bătălia DNA-ului cu tagma corupților. Este vorba de campania media-justițiară, dusă dincolo de normele elementare ale jurnalisticii. Vi se pare normal să apară, 24 din 24, imagini cu oameni luând calea DNA-ului sau plecând de acolo încătușați? Sunteți de acord cu întrebările gen „cum vă simțiți în pușcărie?ˮ, puse sub presiunea tele-ziariștilor tăbărâți pe cei care sunt doar cercetați? Crede cineva că este jurnalistic să fie publicate denunțurile și presupunerile anchetatorilor aflate „din surse”?

N-am auzit să fi dispărut prezumția de nevinovăție, până la pronunțarea sentinței finale de către instanțele judecătorești.

Am aflat, din ultimele analize sociologice, că 60% din cetățenii români urmăresc cu interes transmisiunile video de pe câmpul de luptă anticorupție, cu toate că știrile sunt din ce în ce mai deprimante. Și cum să nu fie deprimante, dacă au început să ia calea DNA-ului până și slujitori ai bisericii, acum, în Postul Mare? Oare nu mai este sămânță de corectitudine în societatea românească? Faptul că oamenilor le place să vadă „sânge” nu e o noutate. Se știe asta din vremurile arenelor cu gladiatori. Se știe, însă, și ce s-a ales de acele vremuri.

Știre: în timpul bombardamentului german asupra Londrei, în 1940, publicațiile britanice le asigurau londonezilor, zilnic, informații despre urmările atacurilor Luftwaffe. Supraviețuitori ai bătăliei pentru Anglia declarau, mai târziu: „Știrile erau din ce în ce mai rele și, până la urmă, nu ne-a mai interesat nimic din cele ce se întâmplau în Londra”. Comentariu: orice posibilă trimitere la ce pot duce până la urmă, și la noi, avalanșele de știri negative este la aprecierea cititorului.

Ultima oră