gest emoționant făcut de pompierii sibieni!

Pompierii sibieni s-au mobilizat un gest caritabil. Aceștia au donat sânge, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață„. Salvatorii îndeamnă sibienii să se alăture acestei campanii voluntare de donare de sânge.

donare sange

Pompierii sibieni au făcut, marți, un gest extraordinar! S-au mobilizat pentru o cauză nobilă. Mai exact, aceștia au donat benevol sânge, în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viață”. „Prin prisma profesiei,  cadrele I.S.U. Sibiu se confruntă permanent cu suferința semenilor lor și înțeleg importanța acestui gest. Drept urmare,  pompieri din cadul I.S.U. Sibiu și pompieri din cadrul subunităților de intervenție din Mediaș și Agnita au venit în număr mare la Centrul de Transfuzie Sanguină din Sibiu, pentru a dona sânge”, au explicat oficiali ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu (ISU).
Pompierii sibieni au amintit că, de nenumărate ori, ajung să vadă oameni în situații extreme, iar prin această donare de sânge doresc să acorde celor aflați în astfel de momente un ajutor. Ei îndeamnă sibienii să se alăture campaniei.[contextly_auto_sidebar id=”W2PFzHUE9oOXA7b9pUeQnkZZk25dp6wD”] „Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu îndeamnă pe toți cetățenii să se alăture prin voluntariat acestei campanii umanitare și să doneze sânge cu scopul de ajuta persoanele aflate în dificultate, la vreme de grea încercare, de boală și de nevoie”, se arată într-un comunicat remis presei.
Acțiunea a avut loc în urma încheierii unui acord de parteneriat inter-institutional între Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu, Academia Forțelor Terestre Sibiu ”Nicolae Bălcescu”, Protopopiatul Ortodox Sibiu, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, Centrul Național de Transfuzie Sanguină și Facultatea de Teologie.

Ultima oră

Comentariul meu