Frank-Walter Steinmeier, a vizitat astăzi România. Steinmeier a participat la inaugurarea unei expoziţii la Muzeul Naţional Brukenthal (ora 18:05), iar apoi a primit titlu de cetățean de onoare al Sibiului.
Pentru că a întârziat în București, tot programul evenimentelor de la Sibiu va avea loc cu o oră si un sfert mai târziu decât programarea oficială. Astfel la Brukenthal evenimentul va începe în jurul orei 18:00, iar la primăria Sibiu, evenimentul va avea loc în jurul orei 18.:45.
Cei doi oficiali au ajuns cu peste o oră întârziere la eveniment întrucât aeronava care trebuia să-l aducă la Sibiu pe ministrul federal german nu a putut decola de la Bucureşti din cauza unei defecţiuni tehnice.
„Îmi cer scuze pentru întârziere. Îi mulţumesc domnului preşedinte care ne-a pus la dispoziţie un elicopter al Ministerului de Interne şi am putut să ajungem aici”, a declarat Frank Walter Steinmeier, imediat după ce a ajuns.
În discursul său, acesta a vorbit despre frumuseţea oraşului Sibiu, pe care l-a văzut ultima dată în urmă cu opt ani, despre faptul că fostul primar al acestui oraş are acum „responsabilitatea întregii Românii”, dar şi despre faptul că, prin rămânerea la conducerea Primăriei Sibiu a lui Astrid Fodor din partea Forumului Democrat al Germanilor din România, oraşul a rămas „pe mâini bune”.
La rândul său, preşedintele Klaus Iohannis a subliniat buna colaborare dintre minoritatea germană şi populaţia majoritară din România.
„Doresc să subliniez, astăzi în mod special, că în decursul secolelor relaţia dintre români şi germani a fost – cu puţine excepţii trecătoare – una caracterizată de armonie şi respect reciproc. Germanii din România au fost mereu loiali statului român, de la ridicarea acestuia, având o contribuţie constructivă la consolidarea şi modernizarea lui. Comunitatea germană este recunoscătoare poporului român şi autorităţilor române pentru că în cei 25 de ani de la căderea comunismului şi înlăturarea dictaturii a beneficiat de sprijin consistent în vederea păstrării identităţii sale, precum şi de întreaga deschidere şi simpatie a concetăţenilor săi”, a declarat şeful statului.
Acesta a adăugat că „instituţiile minorităţii germane – şcoli, grădiniţe, instituţii de ocrorire a vârstnicilor – nu ar putea exista acum fără sprijinul generos al statului român, atât la nivel central, cât şi la nivelul autorităţilor locale”.
„Germanii din România sunt parte integrantă a istoriei şi identităţii ţării noastre. Moştenirea culturală a acestei comunităţi este parte a diversităţii unice a spaţiului cultural românesc, unde condiţiile sunt optime, iar dorinţa este unanimă ca aceasta să existe şi în viitor”, a spus Iohannis.
În finalul discursului său, preşedintele a apreciat că modelul de convieţuire din România este „exemplar”.
„Modelul de convieţuire din ţara noastră este exemplar. În lumina multiplelor conflicte motivate etnic la nivel internaţional, România este o excepţie fericită şi un model de urmat”, a mai spus Klaus Iohannis.
Cei doi oficiali au vizitat apoi expoziţia deschisă la Muzeul Brukenthal, după care şeful statului a plecat.
Ministrul german de Externe s-a îndreptat către Primăria Sibiu, unde a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Sibiu, din partea primarului interimar Astrid Fodor.
Luni seară, Frank Walter Steinmeier va participa, la Sala Thalia din Sibiu, la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la înfiinţarea Forumului Democrat al Germanilor din România.
VEZI DECLARATIILE DE LA BRUKENTHAL
foarte frumos ,,,,comentariul reporterului la adresa urmaritorilor transmisiunii live : 4 prosti ,,,,,foarte frumos !!!
In prima propozitie ati pus gresit virgula intre subiect si predicat: „Frank-Walter Steinmeier, vizitează astăzi România.”