foto – cum arată şi cu cât se închiriază cele mai luxoase apartamente şi vile din sibiu. ce zici de ele?

Jacuzzi, şemineu, locuri de parcare, fântână arteziană, ultimele tendinţe în materie de decoraţiuni interioare, mobilă şi echipamente moderne şi o zonă excelentă în Sibiu. Acestea sunt ingredientele” celor mai luxoase apartamente şi case oferite spre închiriere din Sibiu. Iar preţurile sunt pe măsură. Oferă, însă, tot confortul şi luxul pe care unii le caută.

apartament lux sibiu

Cele mai luxoase apartamente de închiriat din Sibiu pornesc de la 800-1000 de euro pe lună şi pot ajunge şi până la 1500 de euro pe lună, iar condiţiile oferite în astfel de imobile sunt la cele mai înalte standarde, a declarat, pentru OradeSibiu.ro, directorul agenţiei Imobiliare Taboo, Lucian Oană. Potrivit acestuia, cel mai scump apartament de lux a fost închiriat la începutul lunii trecute, la 1500 de euro pe lună. Cu un spaţiu util de aproximativ 220 de metri pătraţi şi construit în 2013, acest apartament dispune de absolut tot ceea ce este nevoie, având patru camere, plus o terasă foarte generoasă.

foto – cum arată şi cu cât se închiriază cele mai luxoase apartamente şi vile din sibiu. ce zici de ele?

[contextly_auto_sidebar id=”G9X5apHuctxaYd1BtBKbQgUDsJ1KV2n8″]

“A stat câteva luni pe piaţă, dar nu foarte mult”, a spus Lucian Oană. Un alt apartament, de această dată situat într-o zonă ultracentrală din Sibiu, mobiliat şi utilat complet la standarde moderne, situat într-un imobil la parter, cu o suprafaţă utilă de 130 de metri pătraţi, se închiriază la suma de 1000 de euro pe lună. “Acest apartament nu s-a închiriat deocamdată. A fost preluat de către noi la finele lunii ianuarie”, mai spune reprezentantul agenţiei imobiliare Taboo. Pentru 800 de euro, în schimb, poţi alege să stai într-un apartament dotat cu jacuzzi, cabină de duş cu hidromasaj, complet utilată şi mobilată modern, într-o vilă construită în anul 2003, şi o suprafaţă utilă de 160 de metri pătraţi. Toate aceste apartamente dispun de locuri de parcare.

Chirie la casă pentru 2000 de euro
Cea mai scumpă casă de închiriat pe care agenţia a avut-o în portofoliu oferă un spaţiu mai mult decât generos: 8 camere, dintre care 6 dormitoare, 300 de metri pătraţi utili, renovată recent. “Vila ultramodernă este situată în zona Ştrand, dispune de parcare în curte, şi un teren de 1000 de metri pătraţi de curte. S-a închiriat în câteva luni de la publicarea anunţului”, a explicat directorul agenţiei Taboo. În schimb, pentru 500 de euro mai puţin pe lună, se poate închiria, tot în zona Ştrand, o super vilă cu 8 camere, cu o suprafaţă de 440 de metri pătraţi utili, 4 băi, complet utilată şi mobilată, spaţiu special amenajat pentru grătar şi garaj. “Solicitări pentru astfel de imobile nu avem în fiecare zi datorită specificului aparte a persoanelor care cer astfel de case. Astfel de clienţi sunt destul de pretenţioşi, ţinând cont de banii pe care trebuie să-i achite în fiecare lună”, a mai spus Oană.

Cine le închiriază
În general, astfel de apartamente sau case se închiriază pe perioade de minimum un an de zile, iar cele mai solicitate zone din Sibiu sunt Calea Dumbrăvii, Ştrand sau cele centrale. Însă, nu oricine îşi permite să locuiască în astfel de imobile. Cea mai mare parte a solicitărilor vin din partea străinilor care vin să stea la Sibiu pentru o perioadă determinată. “Apartamentele şi casele de lux care sunt pe piaţă sunt închiriate, în general, străinilor care vin în schimb de experienţă la Sibiu sau care sunt detaşaţi cu munca aici. Pentru că avem multe subsidiare ale firmelor germane sau austriece aici, cei mai mulţi care închiriază astfel de apartamente provin, în general, din aceste două ţări. Noi avem colaborări cu anumite firme care ne cer astfel de proprietăţi exclusiviste pentru oaspeţii lor, precum directori, manageri, şefi de proiecte”, a explicat Lucian Oană, directorul agenţiei Taboo. De altfel, există şi o altă categorie de oameni care sunt în căutarea unor astfel de proprietăţi. Există sibieni care, după foarte mulţi ani petrecuţi peste hotare, decid să se retragă în oraşul natal şi, obişnuiţi cu un anumit stil de viaţă, optează pentru apartamente sau case de lux, până când îşi constuiesc locuinţa lor. Pentru astfel de proprietăţi, trebuie să închei un contract pe minimum un an de zile, cu posibilitatea de prelungire ulterioară, cu acordul părţilor. “După un an, chiriile se pot renegocia cu proprietarii”, a mai spus reprezentantul Agenţiei Imobiliare Taboo.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică