MOTTO: „O soţietate fără prinţipuri, carevasăzică, nu le are”. (Caragiale)
Actualmente, România se află sub teroarea unui proces public justiţiar. Aşa ceva s-a întâmplat în Franţa revoluţionară, dar la numai patru, cinci ani după 1789; sau în România bolşevizată, în perioada obsedantului deceniu ‘50. De data asta, fenomenul se întâmplă după mai bine de un sfert de veac de la marea schimbare de regim politic.
Mulţi dintre noi se declară neputincioşi în a mai urmări derularea acestui nou fenomen postcomunist. Puţin înţeleg ce se întâmplă, în aceste zile. De dimineaţa, până seara, pe canalele de informaţii, curg râuri de ştiri demoralizatoare. Am ajuns în faza când oamenii se întreabă, în fiecare dimineaţă: azi, cine mai e anchetat?, pe cine au mai reţinut?, dar, arestat? Mai avem puţin şi ştirile astea negre ne vor lăsa indiferenţi, ca pe locuitorii Londrei, în timpul bombardamentului german din 1940.
Este evident că statul român n-a fost în stare să prevină şi să descopere la timpul potrivit faptele penale, săvârşite prin abuz de putere, la vârful societăţii, după dispariţia puterii dictatoriale. Frenezia îmbogăţirii rapide, după prohibiţiile perioadei comuniste, a fost molipsitoare: de la fosta nomenclatură, la burghezia revoluţionară. Procesul public justiţiar, de astăzi, de burghezia asta se ocupă. Aşadar, revoluţia nu s-a încheiat. După revolta maselor, din decembrie 1989, şi preluarea puterii de o grupare oportunistă, am ajuns, abia după 25 de ani, în faza terorii, a confruntării dintre două forţe (adversare pe viaţă şi pe moarte) ca în revoluţia franceză din 1789. Numai că teroarea de astăzi, din România, se manifestă nu doar justiţiar, ci şi în alte două planuri sociale: politic şi mediatic.
Politic, se confruntă fostele facţiuni care au rupt FSN-ul în două, după mineriada din septembrie 1991. Una, aflată sub oblăduirea lui Ion Iliescu (PSD); cealaltă, condusă la început de Petre Roman, apoi de Traian Băsescu (PD/PDL) Duşmănia apărută în `91, între liderii celor două facţiuni, arde şi astăzi la flacără mare. Partidele istorice, care le-au dat amândurora aparente legitimităţi doctrinare, nu le-au putut „îmblânzi”. Au dovedit-o ADA (PD, PNL), PDL (PD şi o mică parte din PNL) şi USL (PSD, PNL). De aceea, contribuţia politicului la teroarea exercitată în societatea noastră va continua cât timp iliescienii şi romano-băsiştii se vor bate pentru putere, autointitulându-se de stânga, respectiv de dreapta.
Justiţiar, teroarea publică se manifestă prin apariţia informaţiilor din dosarele de anchete şi va continua, cât timp sistemul justiţiar nu va pune prezumţia de nevinovăţie şi demnitatea umană înaintea aflării adevărului.
Mediatic, teroarea va continua până când jurnaliştii vor trăi în solda politicului, iar ştirile (şi nu doar cele justiţiare) vor fi obţinute „pe surse”- niciodată nominalizate.
Şi pentru că suntem în Postul Mare, gândul mă duce la procesul lui Isus din Nazaret, cel mai cunoscut proces justiţiar public. Mi-e teamă că finalul procesului de astăzi, de la noi, va fi în ton cu cel de acum două mii de ani: formal – legal; pe fond – imoral.