foto panseluțe plantate în gropile de pe străzile sibiului. ce spune primăria despre asta!

panseluteÎntr-un oraș European, oamenii de rând nu așteaptă cu mâna întinsă ca autoritățile să le rezolve toate problemele. Așa că grupul “#SpiritCivicSibiu” a plantat panseluțe în asfaltul “ciuruit” de gropi al orașului de pe Cibin.

Pe majoritatea străzilor din Sibiu au apărut adevarate cratere, unele dintre ele atât de mari încât există riscul ca o parte din conducătorii auto să fie puși în situația de a-și deteriora autoturismul  fără prea mare efort.
”Acest mod de a protesta față de autorități dorește să contribuie la creșterea gradului de conștientizare cu privire la  problemele comunității, dar și să transforme vocea cetățeanului din zgomot de fundal la o voce puternică aplecată spre prioritățile locale. Grupul “#SpiritCivicSibiu” reprezintă comunitatea tinerilor care doresc un oraș mai curat, mai bine administrat și mai bine dezvoltat”, spun inițiatorii acestui demers.

Soluția primăriei
Primarul Astrid Fodor a oferit și un punct de vedere oficial, vizavi de situația gropilor din oraș.

”Am stabilit împreună cu Direcția Tehnică să organizăm o procedură de cerere de oferte pentru că este mai rapidă și pentru că ne încadrăm în cerințele pentru o astfel de procedură. Am cerut oferte de la patru firme care în prezent se află în evaluare. Săptămâna viitoare vom anunța firma selectată, vom semna contractul și apoi vom demara reparațiile gropilor din carosabil pe bulevardul Victoriei, bulevardul Corneliu Coposu, șoseaua Alba Iulia (zona Boromir- Metro), strada Rusciorului, strada Lungă, bulevardul Vasile Milea, strada Abatorului, strada Tudor Vladimirescu, strada Reconstrucției și strada Gorăslău. Apoi vom continua în paralel și cu inventarierea gropilor și cu lucrări de plombare pe noi străzi din cartiere. Până în prezent noi am identificat o suprafață de 6.200 de metri pătrați de gropi care trebuie reparate cu asfalt. Gropile au apărut ca în fiecare an, la ieșirea din sezonul rece, când alternanța de temperaturi provoacă fisuri în straturile asfaltice. Îi asigur pe sibieni că noi cunoaștem situația din teren și că, pe rând, vom repara toate aceste gropi, în paralel cu lucrările mari de investiții și reparații la străzi”, spune Astrid Fodor, primarul interimar al Sibiului.
[contextly_auto_sidebar id=”5agQtEzbX1YtxltwyS75dqVIXC6KEFIe”]

Ultima oră

Comentariul meu