carabulea vinde pe bucăți banca comercială carpatica. avem dovada!

carabuleaAfaceristul sibian Ilie Carabulea pare din ce în ce mai decis să dea curs sugestiilor din ultima vreme în privința băncii pe care holdingul său o deține. Astfel acesta a vândut la mijlocul săptămânii trecute un nou pachet de acțiuni de la Carpatica.

Omul de afaceri Ilie Carabulea, care controlează Banca Comercială Carpatica (BCC), a vândut în şedinţa de joi, 19 februarie, un pachet de 161.000 de acţiuni la instituţia de credit, la un preţ de 0,0625 lei/titlu. Valoarea tranzacţiei este de circa 10.000 de lei. În alte trei şedinţe de la începutul lunii februarie, omul de afaceri a mai vândut un pachet cumulat de 290.000 de acţiuni, în valoare totală de peste 18.000 de lei.
După aceste tranzacţii, el controlează 41,27% din capitalul băncii. Conducerea executivă a băncii a anunţat recent că acţionarii au acordat directoratului mandatul de a atrage capital nou pentru a susţine dezvoltarea băncii, urmând ca în AGA din 28 aprilie să prezinte noile opţiuni, conform zf.ro. Banca a revenit pe pierderi în 2014 după ce doi ani consecutivi (2013 şi 2012) s-a menţinut pe profit. Acţionarii Carpatica au respins în luna decembrie oferta de fuziune cu Nextebank şi au împuternicit directoratul băncii să poată majora capitalul cu cel mult 155 de milioane lei pe o perioadă de un an, prin emisiune de acţiuni legate de împrumuturi subordonate convertibile în acţiuni. Acţiunile Carpatica se tranzacţionează la o cotaţie de 0,0627 lei/titlu, referinţă la care capitalizare băncii este de 197 mil. lei.
[contextly_auto_sidebar id=”jI2ys3ZQpSwsfSSD1bvBqRRB4QI2grES”]

carabulea vinde pe bucăți banca comercială carpatica. avem dovada!

Ultima oră

Comentariul meu

Publică