Ce efect a avut GREVA DE LA PRIMĂRIA Sibiu. Cum au reacționat oamenii!

Sibienii care s-au prezentat vineri, la orele 10, în fața Primăriei Sibiu pentru a-și achita taxele sau impozitele au fost nevoiți să aștepte o jumătate de oră pentru ca greva de avertisment a angajaților să se încheie. Toate serviciile municipalității și-au încetat activitatea între orele 10 și 10:30. 

greva primarie

Câteva zeci de sibieni care au dorit să-și achite taxele sau impozitele au așteptat, liniștiți, în fața Primăriei Sibiu, să se reia activitatea la ghișee, în urma grevei de avertisment a angajaților. Potrivit reprezentanților sindicali, greva s-a desfășurat normal, conform anunțului făcut la începutul acestei săptămâni. Începând cu ora 10:30, toate departamentele din Primăria Sibiu au reintrat în normal. Pe toate ușile de acces în primărie, sindicaliștii au postat un anunț prin care sibienii au fost notificați cu privire la protestul lor.
Sindicaliștii din Primăria Sibiu, împreună cu cei din serviciile deconcentrate ale municipalității, au intrat vineri în grevă, în semn de protest față de salariile mult prea mici. Pe lângă majorări salariale, sindicaliștii doresc să beneficieze de tichetele de masă sau voucherele de vacanță de care beneficiau înainte de criza economică declanșată în 2009.

[contextly_auto_sidebar id=”TMdpjn4D4WZqC7i5YRoznJ706IHkMxsK”]

„Dorim creșteri salariale și pentru salariații din administrația publică locală sau aplicarea, începând cu acest an a legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Vor intra în grevă toți angajații din Primăria Sibiu, afiliați SLAP Sibiu, dar și din celălalt sindicat al angajaților din serviicile primăriei. Sunt 185 de sindicaliști SLAP Sibiu, iar în total suntem 310, cu tot cu cei din servicii. Practic, cu toții vom întrerupe munca vineri”, a declarat președintele Sindicatului Liber al Angajaților din Primăria Sibiu (SLAP Sibiu), Doru Hanciu. Sindicaliștii au avertizat însă că nu se vor opri aici, dacă Guvernul nu va da curs solicitărilor. „Vom urma toate etapele legale pentru a soluționa problemele oamenilor. Dacă nu vom fi ascultați, vom declanșa, într-un final, greva generală”, a mai spus președintele Sindicatului Liber al Angajaților din Primăria Sibiu (SLAP Sibiu), Doru Hanciu.

Ordonanța cu probleme

Conform  O.U.G. nr. 83/2014  salariile bugetariilor din administraţia publică locală au fost îngheţate şi a fost interzisă, în mod expres, acordarea tichetelor de masă, cadou şi a voucherelor de vacanţă, precum şi a oricăror premii, prime sau bonificaţii. Veniturile salariaţilor din administraţia publică locală fiind menţinute la acelaşi nivel cu cel din decembrie 2014, în contextul în care aproape toate categoriile de personal bugetar (sănătate, asistenţă socială, apărare, învăţământ) au beneficiat de creşteri salariale şi îmbunătăţiri ale condiţiilor de muncă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică