Lasatul secului pentru Postul Mare al Sfintelor Pasti este marcat, duminica 22 februarie prin aprinderea unor focuri rituale pe coastele dealurilor din apropierea satelor sibiene.
Practicat inca in judetul nostru in localitati precum: Sadu, Saliste, Alamor, Orlat, obiceiul, vechi de sute de ani, are multiple semnificatii si marcheaza inceputul postului, sfarsitul perioadei in care se puteau face nunti si apropierea primaverii; este un obicei pagan la origini prin care oamenii ii invoca pe zeul soarelui si pe cel al focului, care îi ajuta sa aiba o recolta bogata. [contextly_auto_sidebar id=”6WsJOUfvwQ6tViWSJyWfciK0H5fJCePj”]De asemenea, potrivit traditiei, localnicii alunga spiritele rele si se purifica pentru cele 48 de zile de post.
Mătuzele, spectacol inedit la Sadu
În cele trei seri în care se desfăşoară mătăuzele, flăcăii urcă pe dealuri înainte de lăsarea întunericului. Pentru început aprind un foc cu ajutorul lemnelor, iar peste lemne aşează un cauciuc mare de tractor, pe care îl lasă să ia foc bine. Concomitent se pregătesc mătăuzele: cauciucuri mai mici sunt legate cu lanţuri, apoi sunt aşezate pe cauciucul mare în flăcări. Când şi acestea iau foc, o voce se aude: „Hai, feriţi-vă din drum că vin cu mătăuzul” – şi imediat băieţi trăgând mătăuzele, se împrăştie în sus şi în jos pe deal. Când toţi au ajuns la vetre, încep să rotească mătăuzele deasupra capetelor.
Fiecare cerc de foc descris de mătăuze este punctat cu strigăte: „– M–o mânat măre, măăă…”, iar alt fecior, ce învârte roate la nici zece metri distanţă, întreabă: „– Cine măre te–o mânat, măăă?” Şi imediat vine răspunsul: „– Fetele comunii, măăă…” şi dialogul continuă: „– De ce, măăă? – Să le mărităm cu toţi nebunii, măăă…. -Pe cine, măăă? – Pe Dorin, măăă – Cu cine, mă… – Cu Lina, măăăă – Să trăiască, măăă, Să se înmulţească măăă – Cu-o echipă de fotbal, măăă.” O dată strigătura terminată, după un răgaz de câteva minute, băieţii încep să strige iar: „Arde Râpa! Arde Râpa!” sau „Mere puiu la culcare /Îmbrăcat în pijamale/ Pijamale cu steluţe / Lua-le-ar dracu de maimuţe/ Şi un pachet de biscuiţi/ Lua-i-ar dracu de tâmpiţi.”
Se constată astfel că satira socială este voalată, fiind mascată de strigăturile cu caracter matrimonial, în cadrul cărora persoanele alese pentru a fi „căsătorite”, sunt „ăia care nu-s de treabă, care-s vai de capul lor”.
