Proiectele sportive pentru acest an se pot depune de joi 19 februarie 2015. Anul acesta sunt alocaţi cu 50.000 de lei mai mulţi bani faţă de anul trecut. Suma alocată pentru 2015 este de 400.000 de lei.
Proiectele sportive vor fi cofinanţate prin Agenda Sportivă a Consiliului Judeţean Sibiu pe anul 2015. Proiectele pot fi depuse până în 12 martie 2015, ora 15, la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni, din cadrul Consiliului Judeţean Sibiu. [contextly_auto_sidebar id=”S3MRsdRLKVo15Cckw6lH0tfb5CheZPlw”]
Ghidul de eligibilitate pentru finanţarea Programului acţiunilor din domeniul sportului în judeţul Sibiu pe anul 2015 împreună cu anexele aferente, poate fi consultat pe site-ul Consiliului Judeţean Sibiu www.cjsibiu.ro, la rubrica Anunţuri de evenimente – Ghid de eligibilitate pentru finanţarea Programului acţiunilor din domeniul sportului în judeţul Sibiu pe anul 2015.
Anul trecut s-au depus 46 proiecte şi au primit finanţare 26 de proiecte sportive. Suma alocată de Consiliul Judeţean Sibiu pentru susţinerea evenimentelor sportive din judeţul Sibiu în anul 2014 a fost de 350.000 de lei.