Stimate d-le Traian Băsescu, fost președinte al României, Vă mărturisesc, v-am așteptat cu nerăbdare prima apariție publică, după instalarea succesorului d-voastră în fruntea statului român. Între timp, s-au întâmplat multe lucruri grave în țară și în lume. Doream să vă aud comentându-le, în stilul oratoric pe care l-ați impus în spațiul nostru public, simplu și direct, fără bâlbe și ezitări, dar mai ales comprehensibil pentru toți oamenii. Și m-am bucurat când am aflat că v-ați hotărât să acordați un interviu postului public de televiziune. În ce privește mandatul dublu pe care l-ați încheiat nu de mult timp, fiind unul din susținătorii direcțiilor politice pe care le-ați deschis țării, cred că v-ați achitat onorabil față de încrederea populară de care v-ați bucurat. Dar,…
Asta nu înseamnă că n-ați avut și rateuri. Lumea le știe, iar adversarii d-voastră au grijă să nu le uite. De aceea, nu vreau să insist. Însă, doresc să-mi exprim opiniile în legătură cu unul din subiectele discutate cu prilejul interviului de luni seara, pe TVR 1. Mi s-a părut un interviu bun, pentru noua calitate de simplu cetățean pe care o aveți. V-ați apărat cu decență fosta înaltă demnitate de șef al statului. Dar am convingerea că nu asta ar trebui să fie menirea d-voastră în zilele ce vor veni. Consider că cel mai potrivit ar fi să vă implicați în reforma clasei politice, după cei 25 de ani în care ați fost în prim-planul politicii românești. Și exact din această perspectivă, vă dedic prezenta scrisoare deschisă.
Intru direct în subiect și vă spun că m-a dezamăgit profund poziția d-voastră în cazul d-nei Monica Iacob-Ridzi. Nu pentru că nu ați comentat acuzațiile pentru care a fost trimisă în pușcărie. Nici pentru că nu i-ați găsit vreo scuză. Și nici pentru că n-ați înfierat cu mânie suverană accelerarea campaniei justițiare, după ce ați plecat de la Cotroceni. În schimb mi-ați dovedit încă o dată că, atunci când treceți pe reglajul fin, comentariile d-voastră despre oameni și fapte nu mai au rigoarea celor despre starea națiunii.
Afirmațiile legate de M.I.-R., mi-au amintit atacul disperat la adresa Regelui Mihai, pe care l-ați făcut trădător. Pentru că a acceptat, chipurile, să abdice, în 1947, sub presiunea bolșevicilor români și sovietici. O apreciere lipsită de temeiuri umaniste, realiste și legale. Bănuiesc că nu v-ați revizuit, după 1989, informațiile primite din manualul de Istorie, ce era deschis cu poza lui Ceaușescu. Luni seara, ați lansat însă o idee ce merită mai multă atenție. Ați vorbit de generația eșuată a tinerei generații de politicieni, precum Ponta, Șova, Ridzi. În privința primilor doi, vă pot înțelege adversitatea politică. Dar chiar și așa, nu cred că moralmente aveți căderea de-a vă exprima asemenea păreri. Faceți parte din clasa politică postcomunistă, fiind unul din liderii ei cei mai reprezentativi. Apoi, să nu uităm rolul pe care l-ați avut în formarea politică a tinerilor, cel puțin din 2001, când l-ați înlocuit pe Petre Roman la președinția PD. Și, evident, d-na Iacob-Ridzi se numără printre aceștia.
La vârsta d-voastră, cu experiența de viață și politică pe care o aveți, n-ar trebui să vorbiți de un eșec al tinerei generații de politicieni. Lăsați-i pe alții s-o facă. Nu d-voastră, care le-ați fost mentor multora dintre ei. Și ați legat și dezlegat coaliții, între partide, mai mult sau mai puțin morale. Cunoașteți atât de bine cum s-a format întreaga clasă politică postcomunistă. Cine au fost pretendenții și mai ales cum au fost „selectați” pentru funcțiile eligibile sau din administrația publică.
Dacă d-na Ridzi a ajuns unde a ajuns, ar fi trebuit, cel mult, să vă fi exprimat regretul de-a nu fi fost suficient de atent la promovarea ei în marea politică. Apropo, permiteți-mi să vă întreb: dacă această d-nă a eșuat, ca politician, ce părere aveți despre fiica d-voastră, Elena, pe care d-na Ridzi a sprijinit-o și încurajat-o să facă politică, alături de alți tineri colegi de partid. Vi se pare că Elena v-a confirmat așteptările în materie de activitate politică? Dacă ați avut asemenea așteptări. Să nu-mi spuneți că v-a încântat brandul „EBA”. Chiar nu avea, din start, nicio șansă să devină un brand politic… Dacă d-voastră, ca părinte, nu v-ați dat seama de asta, nu înseamnă că prietenii politici n-au realizat nepotrivirea dintre EBA și politică. Dar, din respect față de d-voastră, au lucrat pentru cariera fiicei președintelui…
D-le ex-președinte, Am convingerea că dezamăgirea mea nu vă va consuma atât de mult, încât veți renunța să mai apăreți în spațiul public. Vă rog, însă, cu respect și condescendență, să puneți umărul, pasionat ca om cu vocație ce sunteți, la schimbarea la față a clasei politice românești. Până nu e prea târziu! Lăsați-i pe cei care, acum, sunt activi. Vor fi știind ei ce au de făcut, măcar să nu ne omoare – „pas cu pas” – „mândria de a fi români”… Bateți țara în lung și-n lat – până la începutul campaniei pentru alegerile din 2016 – și descoperiți cetățeni cu vocația politicii. Adică de-a lucra din convingere pentru oameni și viitorul societății românești, nu pentru propriul lor amor nebun.
