Cine crede că ce se întâmplă, astăzi, în România, e de râs sau de ignorat se înșală. Și mă refer, în special, la campania justițiară, în care sunt vizați aproape în exclusivitate oameni care au deținut sau dețin funcții importante în structurile de stat. Ai zice că, de 25 de ani, ne-am pricopsit numai cu rețele mafiote. Grav mi se pare și faptul că dreptatea e făcută cu otuzbiru, într-o societate mult prea obișnuită cu nedreptățile.
Dar ce este mafia? A definit-o cel mai bine judecătorul Giovanni Falcone, cel care a plătit cu viața curajul de-a-i fi „vânat” pe mafioți:
„Mafia constituie o lume logică, raţională, funcţională şi implacabilă. Mult mai logică, mai raţională, mai funcţională şi mai implacabilă decât statul. Mafia este o articulaţie a puterii, o metaforă a puterii, dar şi o patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componentă obligatorie a sistemului economic global. Mafia se dezvoltă datorită statului şi-şi adaptează comportamentul faţă de acesta”.
Să reținem ultima afirmație: „Mafia se dezvoltă datorită statului şi-şi adaptează comportamentul faţă de acesta”. Așadar mafia nu poate exista fără stat, și se adaptează la schimbările de comportament ale statului. Poate nu toți avem sentimentul că, la noi, se petrec evenimente în stilul celor în care sunt implicate mafiile din Sicilia sau Napoli. Și totuși campania justițiară, aflată în plină derulare, demonstrează că sămânța a fost aruncată. Să nu ne facem că nu vedem, nu auzim și nu avem ce vorbi despre ea.
Dacă statul român pare deja slăbit și dezorientat pe drumul integrării europene, este mai ales din cauza corupției funcționarilor săi. Mentalitatea lor întreține flagelul. Și nu de azi, de ieri și nici de 25 de ani. Sămânța corupției a fost de mult aruncată. Și tot de mult au apărut și s-au perpetuat roadele ei. Avem o istorie în care corupția s-a adaptat la orice regim politic, devenind o religie a supraviețuirii și parvenirii.
Corupția a fost mereu berbecul de asalt asupra statului. De la cele mai banale nevoi, până la marile și nestăpânitele pofte omenești de înavuțire cam toate au avut și, din păcate, au de-a face cu statul. Adică, pentru a fi mai explicit, cu exact instituțiile puse să apere omul de rând de abuzurile și nedreptățile ce i se pot administra din partea celor cu putere.
În primii ani de libertate postcomunistă, statul român a fost devalizat. Privatizările întreprinderilor socialiste au însemnat, în realitate, îmbogățirea celor pe care – eufemistic spus – despărțirea de comunism i-a salvat de celebra lege 18. Cea cu controlul avuției fiecărui român. Cine au fost primii capitaliști, cei care au avut banii necesari pentru cumpărarea activelor economiei socialiste? Iată o întrebare la care statul n-a dat un răspuns nici până astăzi. Răspunsul ar fi trebuit dat la finalizarea privatizărilor fepesisto – fepepiste. În schimb, ne-am pomenit cu „Top 300”, al celor mai bogați români. Ei bine, așa a început capitalismul postcomunist, în România.
Minciuna prin omisiune, la nivel înalt, a dominat tranziția societății românești de la comunism la capitalismul de tip mafiot.
Să ne mirăm că am ajuns să nu trăim zile fără două, trei anchete, rețineri sau arestări? Nu. Toate se întâmplă pentru că statul român – astăzi, parte a UE și NATO – nu s-a știut apăra, două decenii, de flagelul corupției și de atacurile rețelelor mafiote. Cum să nu fie, azi, îmbulzeală la DNA?
Și totuși dreptatea făcută cu otuzbiru nu poate avea șanse mari să descurajeze corupția. Și nu oricum, ci simultan cu reforma întregii structuri statale a României. O țară în care, de multe generații, corupția a asigurat „ungerea” căilor de supraviețuire, pentru (cei mai) mulți din locuitorii săi.