În copilărie, ne jucam de-a războiul. Unii erau nemții; alții erau rușii. Filmele sovietice, singurele filme străine, ne inspirau, dar „scenariile” ni le făceam singuri. De-aia câștigau când unii, când alții. Terenurile de luptă erau maidanele cartierului sau la umbra sub arinilor noștri dragi. „Armele” ni le procuram din natură, dar nu asta conta, ci doar ce ne imaginam noi că sunt.
Timpul a trecut. Amintirile despre „războaiele” copilăriei s-au îndepărtat tot mai mult, până au ajuns niște biete imagine șterse. Uneori îmi revin în minte la grămadă cu alte amintiri vechi, ca niște flash-back-uri cinematografice, alteori doar când se întâmplă să trec pe unde erau terenurile de luptă de altădată.
Recent, mi-am adus aminte de joaca de-a războiul, din copilăria mea foarte îndepărtată, citind anunțuri de presă. Anunțuri despre iminente chemări sub arme ale rezerviștilor sau despre revenirea la obligativitatea serviciului militar pentru tineri. Atât de sigure păreau știrile, încât însuși Ministerul Apărării Naționale a găsit de cuviință să iasă cu un comunicat pentru a le declara false.
Adevărul este că, de câțiva ani, m-am tot întrebat unde se poate ajunge cu o presă gata să publice orice, inclusiv știri false. Păi unde se poate ajunge când dispar regulile nescrise ale gazetăriei? Exact acolo de unde nu se mai poate ieși decât după grele suferințe. Iar în cazul acelor știri delirante, apărea clar perspectiva marilor suferințe de război. Chiar și acum, după comunicatul MApN, nu-mi vine să cred că există, în România liberă de astăzi, inși care se cred jurnaliști și pot minți pe un asemenea subiect.
Cine nu știe povestirea cu ciobănașul mincinos? Faimos pentru glumele sinistre pe care le făcea cu consătenii săi. „Veniți, veniți, oameni buni! Lupii mi-au atacat turma de mioare”, striga el. Dar când oamenii ajungeau la stână, care cu ce putea lua mai degrabă în mână, îl găseau pe ciobănaș râzând în hohote. Nevoia de băiat se distra pe seama figurilor lor îngrijorate, pentru că, în realitate, nu fusese niciun atac al lupilor. Nu se știe cum a scăpat sau dacă a scăpat de chelfăneală, dar ciobănașul a repetat „gluma”. Cu același deznodământ. Numai că data viitoare, când i-a chemat pe bune, oamenii n-au mai venit. Lupii, însă, au pus stăpânire pe stână, provocând mari pagube pentru tot satul.
Știrile false despre pregătirile de război sunt la fel ca „glumele” ciobănașului. Iată că am trăit-o și pe asta: oamenii de presă au lansat cu bună știință știri false despre un subiect de care nimeni nu poate râde. Nici măcar noi, în copilărie, nu râdeam. Ne jucam serioși și plini de importanță. Văzuserăm destule secvențe de film ca să ne dăm seama că nu se putea glumi de-a războiul.
O logică simplă ne spune că ziariștii care și-au permis să se joace de-a știrile cu pregătiri de război, n-au minte nici măcar cât copiii. Joaca lor seamănă cu cea a ciobănașului mincinos. Pentru asta, ar merita să-și piardă statutul de oameni de presă. Trăim, însă, în România, și pentru că ne petrecem tot timpul cu ea, devenim din ce în ce mai indiferenți față de tot ce ni se întâmplă. Doamne, ferește-ne să vină lupii la stână!