Primarul Avrigului, cercetat de DNA! Acuzaţiile sunt GRAVE!

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat existenţa conflictului de interese administrativ şi penal şi săvârşirea de infracţiuni asimilate celor de corupţie în cazul primarului din Avrig, Arnold-Gunter Klingeis, şi a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

klingeis

Potrivit ANI, Klingeis a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, semnând 27 acte juridice având ca scop promovarea şi publicitatea ansamblului reşedinţa de vară şi a parcului Samuel von Brukenthal, ce face obiectul contractului de locaţiune încheiat între S.C. Klingeis Consulting S.R.L. şi Fundaţia Samuel von Brukenthal, informează Mediafax.

[contextly_auto_sidebar id=”uSx4KElbb1EKG8BfuYBkrhvmw3MI3vWV”]

Primarul este asociat al Klingeis Consulting, iar soţia şi fratele său deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator în cadrul societăţii. Valoare totală a celor 27 de acte juridice este de 690.540 de lei. Acestea au fost încheiate în cadrul proiectului CultTour al Primăriei Avrig, proiect în care reşedinţa de vară şi parcul Samuel von Brukenthal constituiau sit pilot. Primăria Avrig, ca promotor al proiectului CultTour, a propus Fundaţiei Samuel von Brukenthal Sibiu să devină partener de proiect, întrucât a considerat oportună participarea fundaţiei, având în vedere responsabilitatea acesteia în ceea ce priveşte administrarea reşedinţei de vară şi a grădinii baroce. Ulterior datei la care a fost încheiat contractul pentru implementarea proiectului CultTour, între S.C. Klingeis Consulting S.R.L. şi fundaţia menţionată a fost încheiat şi contractul „de locaţiune a ansamblului reşedinţa de vară şi a parcului Samuel von Brukenthal”.

Acuzaţii de foloase necuvenite

ANI a mai constatat că primarul Avrigului a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie penală, întrucât a încheiat acte prin care s-au realizat, indirect, foloase materiale pentru sine, soţia sa şi fratele său (constând în creşterea cifrei de afaceri şi a profitului societăţii comerciale la care edilul deţine calitatea de asociat, iar soţia sa şi fratele său deţin calitatea de asociat şi funcţia de administrator). Prin urmare, Klingeis a încălcat dispoziţiile art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.
Potrivit ANI, primarul a încălcat şi dispoziţiile art. 301, alin. (1) din Codul Penal al României, potrivit cărora „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a îndeplinit un act ori a participat la luarea unei decizii prin care s-a obţinut, direct sau indirect, un folos patrimonial, pentru sine, pentru soţul său, pentru o rudă ori pentru un afin până la gradul II inclusiv sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de foloase de orice natură, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”, precum şi dispoziţiile art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora „sunt pedepsite cu închisoarea de la 1 la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”.

Klingeis a fost informat

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Klingeis a infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 12, lit. b) din Legea nr. 78/2000, precum şi a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României. Klingeis a fost informat despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază şi a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

 

 

Ultima oră

Participă la discuție

8 Commentarii

Publică

  1. toata lumea trebuie sa manance de unde lucreaza dar nu chiar in halu asta. a- ti vrut primar sas ca la sibiu si asta a-ti primit. trebuia sa candideze patroana de la cofetaria LILI ca sa se vada ceva in avrig

  2. Nu am nimic nici pro nici contra primarului Avrigului dar avrigenii ar trebui sa multumeasca cu ceea ce a facut pentru Palatul Brukenthal.Toti avrigenii fine stiu faptu ca ani de zile locatia a fost lasata in paragina ba mai mult aruncate mizerii si pradat . Sa fie asta o greseala? In cee ce priveste restul ma intreb cat de idioti si inculti sunt avrigenii incat sa nu realizeze ca nu un primar ia deciziile in primarie ci consilierii si har domnului in Avrig consilieri corupti josnici si de toata jalea , care isi urmaresc doar interesele proprii, sunt cu duimul. Nu disculp pe nimeni dar ar trebui sa spune-ti multumesc cel putin pentru ceea ce a facut cu Palatul si locurile de munca, ce e drept putine care le-a creeat , comparativ cu altii care in loc sa creeze au desfiintat. De ani de zile in Avrig primarii se tot schimba si unul nu a avut continuitate indelungata, ceilalti primari ce au facut? cat de buni au fost?oare ei nu ar fi trebuit sa intre sub urmarire? ohooo si inca cum .
    🙂

    1. Ce a facut palatului? In afara de restaurantul din curtea palatului, unde isi petrec zilele toti betivi din Avrig si unde sambata si duminica se fac nunti, nu a mai facut nimic acolo. Pomii de pe aleea principala i-a taiat iar cladirile din fata si fostul spital mai au un pic si cad.. ce sa mai spun ca fatadele lor sunt negre de la noroaie si praf. Ce locuri de munca a creat el in Avrig cu restaurantul lui? 10? Sa fim seriosi.. Fabrica de sticla avea intr-o perioada peste 2000 de angajati, iar acum mai lucreaza vreo 100 la fel si fabrica Marsa care avrea 9000 de angajati iar acum mai are in jur de 200 de oameni. Probabil din cauza aia pleaca lumea din Avrig prin Germania, Belgia, Spania, Italia..etc.. ca asta o facut prea multe locuri de munca. Numa du-te dimineata la ora 6 in gara sa vezi sutele de navetisti care pleaca la munca in SIbiu. E la fel ca toti hotii care au fost inainte. Nike si-a luat Poiana Neamtului, Fraticiu si-a facut vreo 2 vile, iar asta vrea Brukenthalu. Doar de afacerist au parte avrigenii astia … 😀