iohannis critică dur senatorii după ce vosganian nu a rămas fără imunitate

iohannisPreședintele României a adus acuzații grave la adresa senatorilor din Parlamentul României, după ce aceștia nu au încuvințat ridicarea imunității parlamentare în cazul lui Varujan Vosganian. Iohannis a transmis un mesaj public acestora.

Președintele statului a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj de nemulțumire după ce senatorii nu au ridicat imunitatea colegului lor, Varujan Vosganian, acuzat de subminarea economiei naționale de către cei de la DNA.
„Mă aşteptam ca Senatul să încuviinţeze cererea DNA de începere a urmăririi penale în cazul senatorului PNL Varujan Vosganian. Votul senatorilor arată că nu s-a înţeles încă pe deplin necesitatea schimbării pentru care am pledat atât la consultările cu partidele politice parlamentare, cât şi în recentul discurs ţinut în plenul Parlamentului. „În faţa justiţiei, nu există decât o singură măsură: respectul faţă de lege, indiferent de persoană sau funcţie”, a mai scris Iohannis.
Senatul a respins, joi, solicitarea Parchetului General de încuviinţare a începerii urmăririi penale împotriva senatorului PNL Varujan Vosganian, fiind înregistrate 71 de voturi „împotrivă”, 56 de voturi „pentru”, 5 voturi fiind anulate. Votul a fost secret, cu bile.

iohannis critică dur senatorii după ce vosganian nu a rămas fără imunitate

[contextly_auto_sidebar id=”zW68xtJEUIMUaL6ZZtEzNoMXNCr8pShc”]

Ultima oră

Comentariul meu

Publică