Înapoi la „obsedantul deceniu”?

Amestecul de ficțiuni și realități penale, în mass-media de astăzi, poate fi letal pentru întreaga societate românească. Înțeleg că trebuie făcută curățenie în societate. Dar suntem pregătiți s-o facem în folosul oamenilor?

Vreau să spun, avem acei profesioniști, oameni de caracter, în instituțiile puterilor statului, pentru o asemenea lucrare ? Mă întreb, pentru că, de peste 25 de ani, n-am fost în stare să aflăm de cine au fost uciși concetățenii noștri, în decembrie 1989. Și nici după multe alte evenimente ulterioare, petrecute în ton cu originalitatea democrației noastre postcomuniste, n-am reușit să aducem adevărul la lumină.

Avem, deci, toate șansele să repetăm suferințele românilor, după modelul „obsedantului deceniu” ’50, al secolului trecut.

Și-atunci putem spune că, acum, se face curățenie socială altfel decât și-au imaginat bolșevicii români, între 1947-1964? Avem certitudinea, deci, că amestecul de care vorbeam la început nu devine, pe zi ce trece, tot mai exploziv? Nu, nu putem avea o astfel de certitudine. Și suntem departe de-a o avea. Mai ales că, în opinia mea, prea multe faceri de dreptate nu s-au făcut și cu respectarea demnității umane, a intereselor individuale și colective.

Culmea, am ajuns aici de când cu independența Justiției. Ca să nu mai vorbim de câte subiecte s-au strâns în memoria colectivă, începând din 22 decembrie 1989,  nelămurite de justițiarii noștri.

Nu comentez procedurile justițiare, neavând nicio competență în domeniu. În schimb, ca jurnalist-observator al mersului treburilor publice de la noi, în ultimul sfert de veac, și în virtutea libertății de exprimare mai pot spune câte ceva.

Dacă, în prezent, se întâmplă ceva rău, cu efecte posibile de lungă durată, în România, este faptul că mass-media, în loc să fie doar mijloace profesioniste și credibile de comunicare publică, au devenit, în mare parte, căi de influențare publică a maselor. De influențare a percepției generale asupra cazurilor (mai ales cele penale) aflate în cercetare, în sensul dorit de una din puterile statului: Justiția.

Și în „obsedantul deceniu”, s-a „lucrat” la distrugerea tradițiilor democratice ale României, prin așa zisa Justiție populară și sub presiunea partidului unic. Acum cine e la „butoane”, dacă Justiția e independentă? Conștiința și pregătirea profesională? Să zicem. Dar nu cred că așa a fost, în toate cazurile din ultimii ani.

Și unde am ajuns? Oamenii comentează (acasă, la serviciu, pe stradă) vinovății  livrate cu generozitate marelui public: mass-media primesc informații din dosare de urmărire, apoi informațiile cosmetizate jurnalistic, evident pentru ridicarea rating – ului, ajung la oameni. Cui mai folosesc judecătorii, dacă poporul primește „sentințe” încă în faza de cercetare? Altfel spus, mulți români ajung condamnați public – fără prezumții de nevinovăție -, înainte de pronunțarea instanțelor judecătorești.

Condamnarea publică a fost una din armele perverse ale democrației populare, în perioada instalării regimului politic nelegitim comunist, de care se spune că am scăpat cu peste 25 de ani în urmă.