Declarațiile de astăzi ale lui Traian Băsescu n-au adus nicio noutate spectaculoasă, pentru cine aștapta acest lucru, înaintea ultimei reprize, de mâine, în „gala Udrea”. Fostul președinte a vorbit, de la tribuna congresului PMP, în stilul caracteristic mandatelor sale. El și-a apărat prestigiul de bărbat de stat, care s-a luptat cu caracatița politico-economică, apărută odată cu trecerea la capitalism a caracatiței nomeclaturist-securiste din perioada comunistă. În ce privește actuala campanie justițiară a pupilei sale, Băse i-a apreciat delicatețea de-a nu fi venit la congres. Elena Udrea s-o fi gândit că imaginea publică a fostului președinte ar fi avut de suferit din cauza prezenței sale, într-o perioadă în care este cercetată sub control judiciar. Și mai ales ca fostă asistentă prezidențială pe teme informaționale, conform propriilor sale declarații din ultima perioadă.
Din „spovedania” lui Udrea, din ultimele două săptămâni, în fața jurnaliștilor, cea mai interesantă, din perspectiva mass-media, mi se pare legătura sa informațională cu fostul președinte. Iar confirmarea, de astăzi, a lui Traian Băsescu a întărit dezvăluirea asistentei sale. Da, a primit informații din partea Elenei Udrea, despre diverse cazuri dubioase, dar n-a fost singura persoană, politician sau nu, care s-a îndeletnicit cu practica asta. Care practică se baza, în fapt, pe delațiune sau încurajarea delațiunii, obicei vechi, cu tradiții bogate la valahii din spațiul carpato – danubian. Putem spune că Băse ne-a surprins cu declarația sa? Nicidecum. A merge cu pâra la stăpân nu este un obicei inventat în ultimii zece ani. Multe capete mari au căzut, din cauza ei, de-a lungul istoriei noastre naționale.
Traian Băsescu a confirmat ceea ce bănuiam de mult. Și anume că dispariția regimului comunisto-securist n-a dus și la dispariția delațiunii ca metodă de culegere de informații. Nici nu putea să dispară o practică ce a făcut carieră, o perioadă lungă de timp. Pentru mulți, delațiunile au fost surse de pure satisfacții revanșarde sau de câștiguri materiale fără scrupule. Dacă ne referim numai la perioada comunistă, la început delațiunea a fost provocată și stimulată de regim, împotriva dușmanilor de clasă, iar cu timpul a devenit un obicei cvasi-popular, din tot felul de motive: de la frică sau răzbunare, până la dorința de-a parveni. Beneficiarii ei au fost, evident, organele partidului și ale securității. Și toate organele s-au întărit pe seama delațiunii. Din instinct condiționat.
Pentru vremurile noastre, delațiunea s-a adaptat spațiului libertății. Adică, fără inhibiții și prejudecăți. La începutul anilor 90, spre noii conducători politici și, evident, inteligenți. Iar, de când cu independența justiției în fața politicului, profitând de libertatea de exprimare. Așa au apărut știrile pe surse. Trebuie spus că jurnalismul profesionist nu îngăduie astfel de știri, cu surse ascunse publicului. Cu unele excepții, dar atunci se cere dezvăluirea surselor de către jurnaliștii aduși în fața instanțelor judecătorești. În Românica noastră, însă, toate libertățile tind spre abuzuri fanatice. Așa s-a întâmplat și cu presa. Știrile pe surse ascunse au ajuns să domine jurnalismul zis de investigație – în realitate, o formă de mercenariat de presă. Nimeni nu știe de unde vin informațiile compromițătoare, cât costă și unde pot ajunge. Și totuși știrile pe surse circulă bine mersi, culmea spre deliciul unei părți semnificative a publicului consumator.
După cum singură a recunoscut, Elena Udrea a manipulat astfel de informații spre Traian Băsescu, care le-a transmis (nu se știe după ce criterii) mai departe anchetatorilor. Că doar ce putea face președintele cu ele, nu? Concluzia e clară: trăim într-o țară în care de la oamenii simpli, până la președintele țării putem fi manipulați (fără să știm) pe surse.