Veste bună pentru cei care așteaptă la Sibiu ajutoarele de la UE

Primăria Sibiu a anunțat că, începând cu 10 februarie, continuă acţiunea de distribuire a ajutoarelor în alimente din partea Uniunii Europene. Astfel, începând cu această dată, va începe distribuirea ajutoarelor şi către sibienii care s-au înscris pe listele suplimentare, îndeplinind criteriile specificate de lege după data întocmirii listelor iniţiale.

ajutoare ue

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, listele suplimentare alcătuite de Serviciul Asistenţă Socială conţin 390 de persoane. „În cazul acestora nu se vor mai trimite invitaţii, ci sunt aşteptaţi să se prezinte direct la depozitul de unde se face distribuirea”, au explicat oficialii din Primărie.

Veste bună pentru cei care așteaptă la Sibiu ajutoarele de la UE

 [contextly_auto_sidebar id=”w22pLHJVYhCSe2ztUyJW3EcHHYY4C8Hr”]

1170 de persoane nu au ridicat pachetele
De asemenea, în prezent continuă distribuirea către beneficiarii de pe listele iniţiale, iar din cele 9.146 de persoane înscrise pe aceste liste, 1.170 încă nu au ridicat pachetele care le corespund. La această dată în depozit mai sunt 9.700 de cutii cu alimente, suficiente pentru a acoperi necesarul pentru 4.850 de persoane. „Sibienii de pe listele iniţiale şi suplimentare mai pot ridica aceste alimente până în data de 20 februarie, termenul limită stabilit de Serviciul Asistenţă Socială”, se arată într-un comunicat remis presei.

Unde se face distribuția
Oficialii primăriei reamintesc faptul că distribuirea alimentelor din partea Uniunii Europene a început în data de 17 decembrie 2014, beneficiarii programului finanţat de Uniunea Europeană fiind pensionari, şomeri, persoane cu handicap grav şi accentuat, beneficiari de venit minim garantat şi beneficiari de alocaţii pentru susţinerea familiei. Distribuţia se face din depozitul situat pe şoseaua Alba Iulia, nr.112 (Bricomat), de luni până vineri, între orele 9 -15.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică