Lovitură DURĂ pentru comercianții din piețele Sibiului! La asta nu se așteptau!

Primăria intenționează să majoreze taxele și tarifele percepute pentru tarabele din piețele sibiene. Chiar dacă modificările nu sunt semnificative, asta ar putea totuși duce automat la creșterea prețului legumelor și fructelor.

piata cibin 2

Potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe masa consilierilor, platourile din piețe ar urma să crească de la 2250 ron/lună la 2370 lei/lună, aceste tarife nemaifiind modificate din anul 2013. Mai mult, pentru mesele de beton din piețele Cibin și Rahova, tariful va crește de la 14 lei/zi la 14,5 lei/zi. Și pentru cântarele electronice vor exista creșteri. Astfel, dacă acum piețarii platesc 10 lei/cântar/zi, tariful va crește cu 1 leu/zi/cântar. „Salubrizarea meselor și a standurilor crește de la 7 lei/zi la 7,5 lei/zi, întrucât acestea nu au mai fost modificate din anul 2012. Parcarea pentru comercianți în Piața Rahova crește de la 7 lei/zi, respectiv 182 lei/lună la 7,5 lei/zi, respectiv 200 lei/lună, întrucât acestea nu au mai fost modificate din 2012”, se arată în proiectul de hotărâre.

Tarife noi
De altfel, municipalitatea intenționează să introducă un tarif special pentru spațiile din aluminiu sau PVC din Piața Cibin, întrucât întreținerea lor este mai costisitoare. „Referitor la introducerea de tarife noi, propunem introducerea următoarelor tarife: un tarif de 3 lei/mp/zi, pentru închirierea spațiilor de aluminiu sau PVC din Piața Cibin. În prezent, pentru ocuparea spațiilor din alumimiu sau PVC se percepe un tarif unic, indiferent de piața în care sunt localizate aceste spații. Considerăm necesară stabilirea unui tarif special pentru Piața Cibin, întrucât aceste spații necesită întreținere și reparații, fiind necesare fonduri pentru investiții în vederea modernizării acestora”, se arată în proiect. Mai mult, se va percepe și un tarif de 10 lei/zi pentru salubrizarea terenurilor ocupate de containerele de pepeni și varză, „deoarece comercializarea acestor produse generează o cantitate semnificativă de deșeuri vegetale, fiind mărfuri cu grad mare de perisabilitate”.

[contextly_auto_sidebar id=”3xcwTeVaLGzTL6uUrnOMjllmiwNIvkyy”]

Ultima oră