Puțină lume știe că numele Sibiului apare stipulat în ”dosarele morții” din cel mai temut lagăr de exterminare din lume. Victor Capesius, a fost farmacist-şef în lagărul morţii, în 1943. 
La terminarea războiului, fuge şi se reprofilează electronist, dar e recunoscut de frizerul de la Auschwitz, într-o gară. Arestat de englezi, judecat de americani, Capesius scapă până în 1968, când e condamnat la 9nouă ani de închisoare pentru complicitate la uciderea a 8.000 de oameni.
Auschwitz, 1944. Dr. Mengele îşi face obişnuitele experimente în lagărul morţii. Lângă el, un german născut în Miercurea Sibiului, Victor Capesius, triază prizonierii în funcţie de necesităţile torţionarului nazist, hotărând cine şi-a îndeplinit misiunea şi cine nu mai este bun decât pentru camera de gazare. Tulburarea atinge cote maxime atunci când o familie îl salută pe farmacistul ardelean, care înainte de război avusese afaceri prin toată Transilvania, înainte de a-şi lua porţia de Ciclon/Zyclon B, pe care Capesius o distribuie prizonierilor nefolositori lui Mengele. „Nu vă fie teamă, vă duceţi numai să faceţi o baie, peste o oră o să vă revedeţi cu toţii“ – spunea calm cel supranumit „Chimistul de la Auschwitz“.
„Aşa ceva e unic în biblioteca de la Auschwitz, criminalul de pe rampă îşi cunoaşte victima personal, dar şi nevasta, copii – şi pe toţi îi trimite în camera de gazare. E oribil“ – declara Dieter Schlesak, care şi-a dedicat 30 de ani din viaţă documentării unei cărţi despre Capesius (Capesius, farmacistul de la Auschwitz), tradusă în mai multe limbi de circulaţie internaţională.
Capesius s-a aflat la Auschwitz în 1944, când în lagărul morţii au ajuns evreii maghiari. Se pare că mulţi l-au recunoscut, iar unii au şi supravieţuit pentru a-l acuza. „Căsătorit în 1934, Capesius a lucrat o perioadă ca reprezentant al I.G. Farbenindustrie AG, cunoscând mai mulţi doctori şi farmacişti în Transilvania, cărora le distribuia produsele firmei, de unde a ajuns să fie atât de popular.“ La rândul lui, Dieter Schlesak l-a cunoscut personal pe farmacistul-torţionar, a mâncat bomboane de mentă din mâna acestuia, în copilăria petrecută la Sighişoara, şi îşi aminteşte chiar că, la un moment dat, dr. Capesius i-a făcut curte mamei sale. „Mai ales din Târgu Mureş, şi chiar din Sighişoara, au fost multe victime evrei în perioada când Capesius a fost farmacistul din Auschwitz. Nu cred că a fost vorba de o ură a lui, i s-a ordonat să facă această «muncă» bine. Cei slabi trebuiau să moară. Ca martor al istoriei (nu aş spune că mă simt obligat, ci că nu pot face altfel), mă simt împins să nu fac altceva decât să scriu despre toate cele întâmplate, ca prin aceasta să purific, să curăţ, să ajut la cunoaşterea faptelor. Cunoaşterea purifică şi traumele“ – explică Dieter Schlesak munca sa de Sisif, după ce a studiat 88.000 de documente legate de procesul de la Auschwitz. Tot Schlesak a scris şi despre moartea poetului Benjamin Fundoianu în lagărul de la Auschwitz.
„Mi-a dat bomboane, pot să spun că i-a făcut chiar curte mamei mele“
Atrocităţile doctorului Capesius, condamnat pentru uciderea a 8.000 de persoane în celebrul lagăr din Polonia, au revenit în 2010, dintr-o pură întâmplare, pe prima pagină a publicaţiilor din lumea întreagă. Un proprietar de lângă Auschwitz-Birkenau a găsit în zidurile casei pe care a demolat-o, la 65 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, 280 de documente din arhiva SS (certificate de deces, foi de serviciu, fişe de experimente etc.), legate în special de munca criminalului de război Josef Mengele şi a apropiaţilor acestuia. Cum Capesius a fost mâna care ţinea gazul pentru cel supranumit „Îngerul morţii“, cele mai multe dintre însemnări făceau referire la el, fapt confirmat de dr. Adam Cyra, de la muzeul Auschwitz. L-am contactat pe profesorul Dieter Schlesak, stabilit la Toscana (Italia), mai ales că au existat unii critici care au sugerat că opera sa dedicată lui Capesius ar conţine multă ficţiune. „Într-adevăr, s-au descoperit 280 documente într-o casă din Varşovia, care se referă mai ales la dr. Mengele şi la dr. Capesius, sas din Transilvania. S-a născut la Reussmarkt, dar a trăit în oraşul meu natal Sighişoara, cu fratele şi cu soţia (vieneză şi, atenţie, pe jumătate evreică!), unde deţinea farmacia Zur Krone. L-am cunoscut încă din copilarie, mi-a dat bomboane, a fost prieten cu părinţii. Pot să spun că i-a făcut chiar curte mamei mele. Această apropiere nu mi-a dat pace, aşa că a trebuit să scriu cartea despre Capesius“ – a declarat Schlesak, adăugând: „A negat permanent că a participat la atrocităţile de la Auschwitz, dar noile documente dovedesc încă o dată adevărul prezentat de mine în carte. S-a dovedit încă o dată că a trimis oameni pe rampa din Birkenau la moarte.“
Schlesak mai spune că Victor Capesius nu a fost singurul torţionar român de la Auschwitz. Soţul surorii lui Adolf, Paula Hitler, nu a fost vienez, ci sas din Sibiu, de profesie medic psihiatru. Dr. Jekelius a fost directorul pavilionului XV din Spitalul Steinhof şi al aşa-zisului Spiegelgrund, unde se facea „euthanasierea“, adică uciderea copiilor bolnavi. În total, se pare că la Auschwitz au fost implicaţi cam 350 de saşi şi şvabi, unul dintre aceştia fiind chiar un unchi de-ai lui Schlesak, „bun acasă, dar ucigaş în masă ca ofiţer SS“.
Recunoscut de un frizer într-o gară din München
Povestea lui Capesius este aproape la fel de bogată ca a mentorului său, Mengele, torţionarul care nu a ajuns niciodată în faţa justiţiei. Şi-a început cariera militaro-doctoricească în armata română, la Bucureşti, de unde a plecat pe front. În 1943, s-a înrolat în Wehrmacht şi a servit maşinăria de război a Germaniei naziste, din postura sanitarului, la Varşovia, la Berlin şi la Dachau. Chiar de la prima detaşare în capitala Poloniei a fost încadrat în Waffen SS şi a primit gradul de Hauptsturmführer (căpitan), ulterior devenind Sturmbannführer (maior). Ca membru SS, a fost trimis la Auschwitz pentru a-l înlocui pe şeful farmaciei de acolo. După moartea acestuia, Capesius i-a luat locul şi a ocupat postul până la eliberarea lagărului, la 27 ianuarie 1945, când a încercat să-şi şteargă urmele. Capesius a scăpat de Armata Roşie, dar a fost capturat, în landul Schleswig-Holstein, de către englezi. Eliberat rapid, farmacistul s-a mutat la Stuttgart şi a încercat să-şi construiască o viaţă nouă, studiind electrotehnica. I-ar fi reuşit dacă frizerul de la Auschwitz, Leon Czekalski, nu l-ar fi recunoscut într-o gară din München. Au urmat încă două lagăre de internare, la Dachau şi Ludwigsburg, dar poliţia militară americană nu a avut scrupulozitatea găsirii unor dovezi concludente în legătură cu activităţile lui la Auschwitz şi a fost eliberat în august 1947. Revenit la Stuttgart, unde s-a angajat la o farmacie, românul s-a lansat în octombrie 1950 în propria afacere, la Göppingen. Deşi ipoteza n-a fost confirmată, s-a vehiculat că succesul său în afaceri a fost doar rezultatul bunurilor furate de la evreii ucişi la Auschwitz. La mijlocul anilor ’50, Capesius gestiona şi un salon de cosmetică în Reutlingen, iar în 1958, proporţiile antreprenoriatului său erau considerabile: avea 12 angajaţi şi o cifră de afaceri de 400.000 de mărci germane.
A doua arestare, trei ani de închisoare
Viaţa în roz a torţionarului Capesius avea să se schimbe la 1 martie 1958, când Adolf Roegner, fost coleg de gazare la Auschwitz, închis la Bruchsal, cerea, într-o scrisoare expediată procuraturii, condamnarea celorlalţi călăi, oferind exemplul unui anume Wilhelm Boger, împreună cu adresa sa. A urmat tăvălugul. Autorităţile s-au sesizat şi, în octombrie 1958, Boger era arestat. În paralel, o serie de documente ale SS, descoperite la Breslau în 1945, i-au parvenit procurorului general din Frankfurt, Fritz Bauer, care a decis să demareze o investigaţie ce avea să se încheie şase ani mai târziu, cu prima sentinţă majoră de condamnare a criminalilor nazişti din Germania Federală. 359 de martori din diverse ţări, audieri deschise publicului şi Capesius „al nostru“ a ajuns din nou în boxa acuzaţilor.
De data aceasta, a fost condamnat la nouă ani de închisoare, dar a executat doar trei, chiar dacă a fost acuzat de complicitate la uciderea a 8.000 de oameni. Nu şi-a recunoscut niciodată vina explicit, ci a blamat comunismul, întrebându-se „cum au primit martorii români dreptul de a veni la Frankfurt, pentru a participa la audieri“. Aflat în închisoare, Capesius cere rudelor, pe care le acuza de faptul că nu cred în nevinovăţia sa, scrisori seci sau exaltate, dar în care să nu fie vorba de el sau de familia lui. De remarcat că dr. Capesius foloseşte persoana a treia atunci când le scrie rudelor sau prietenilor apropiaţi. Să dăm un exemplu din cartea lui Schlesak: „Doktor Capesius a accentuat întotdeauna cât de mult îl deprimă întreaga atmosferă de la Auschwitz […]. Ceea ce ar mai fi de spus despre Auschwitz este că noaptea, de la balcon, la 4 km depărtare, se vedea un incendiu şi toată lumea ştia că acolo erau incineraţi oameni şi se simţea şi după miros, chiar şi atunci când vântul bătea în direcţie opusă.“ Verdictul lui Schlesak este că farmacistul încerca să ducă autorităţile pe piste false şi să obţină clemenţa.
[contextly_auto_sidebar id=”NTuQAs73Y7z1CDsT0TOE6JeCt9TnttCQ”]
Aclamat de public la eliberare
Afacerile lui Capesius au fost conduse de soţie pe timpul detenţiei, iar, ca un fapt divers, la eliberarea din ianuarie 1968, fostul torţionar, prezent la un concert în oraş, a fost aclamat de public. Profesorul Schlesak are explicaţii: „Se ştie că a existat rezistenţă din partea populaţiei germane împotriva proceselor Auschwitz. Cei care au aplaudat erau ei înşişi implicaţi. Încă nu începuse condamnarea trecutului criminal. Până atunci, majoritatea erau de partea criminalilor şi se simţeau legaţi de trecut, iar pentru ei, procesele erau opera «puterilor învingătoare». Să nu uităm nici Guvernul lui Adenauer, care avea mulţi oameni din vechiul aparat nazist! Capesius a considerat chiar că a fost «normal» ceea ce a făcut «atunci», executând ordinele pentru a salva «patria» de bolşevism.“
Pe divanul lui Freud
Specialitatea lui Capesius era administrarea cutiilor cu Ciclon/Zyklon B, folosit la gazare şi a fenolului, pentru injecţiile letale în inimă. În timpul procesului, el a negat că îl ajuta pe Mengele la triere, precum şi că a fost spectator la gazare, declarând că a fost confundat cu un alt medic, dr. Klein, pentru ca, în final, să recurgă la scuza militară, conform căreia „ordinele nu se discută, se execută“. A murit în 1985, la Berlin, deşi există şi o variantă care spune că s-ar fi întors în România, unde şi-a deschis o afacere legată de produse homeopatice. „Aud pentru prima dată de acest zvon. Nu cred că e adevărat. Capesius a fost în 1946 condamnat la moarte, la Cluj. Nu a putut să se deplaseze în România. Cu toate că i-a fost dor de casă. Se vede că şi un monstru îl poate avea. Dar e prea simplu să-l facem monstru. Asta ar fi un fel de autoapărare“ – comentează Schlesak.
„L-am revăzut în 1976, în Germania, pe Capesius, la Göppingen, în farmacia sa de acolo, construită cu aurul din dinţii celor gazaţi. Şi pentru asta a fost condamnat în procesul Auschwitz din Frankfurt“ – mărturiseşte Schlesak, care rememorează primele întâlniri cu viitoarea mână dreaptă a lui Mengele: „Nu pot să uit, Capesius a fost şi prieten cu părinţii, a făcut curte mamei în timpul tinereţii, pentru mine atunci a fost ca un unchi bun. Mirarea a venit mai târziu, cum de-a fost posibil să ucidă mii şi mii de copii şi femei!? De când am aflat că a fost ucigaşul din Auschwitz, şi ştiam asta de mult, voiam să-l revăd. L-am reîntâlnit în 1976, pentru a discuta cu el şi cu soţia sa despre Auschwitz, ştiam atunci multe lucruri din «activitatea» sa de «acolo». Mi-a povestit ca şi cum ar fi fost pe divanul lui Freud, eliberându-se poate pentru prima dată, în faţa microfonului, de amintirile de groază. E prea simplu să-l facem monstru. Şi asta e adevărata realitate: a fost un sas mic-burghez (disciplinat) şi a executat, cum a învăţat şi acasă, ordinele, într-o situaţie extremă. E adevărat că a fost şi infectat atunci de ideologia nazistă! Depinde de noi dacă avem tăria să refuzăm ordine criminale şi să ascultăm conştiinţa noastră, nu ideologia sau ordinele. Să ne gândim şi la timpul comunismului! Şi el, sunt sigur, a avut remuşcări. Sunt scene destule de unde reiese asta. Dar a fost prea slab. Cu toţii, şi eu însumi, putem deveni «monştri» dacă nu suntem atenţi şi urmăm numai ordinele, şeful, cariera sau ceea ce «se face» şi nu rezistăm şi ascultăm vocea interioară!“
Dieter Schlesak este un reputat poet şi prozator german. S‑a născut în România, la Sighişoara, în 1934, iar din 1969, s‑a stabilit in Germania şi, ulterior, în Italia, unde trăieşte şi în prezent. A fost distins cu numeroase premii literare, iar în 2001 i s‑a decernat premiul Fundaţiei Schiller pentru întreaga sa operă. A publicat volume de poezii, romane şi eseuri despre experienţa exilului, dar şi despre realităţile româneşti, cum ar fi volumul Wenn die Dinge aus dem Namen fallen – tradus Revolta morţilor, dedicat evenimentelor din decembrie 1989. Iată cum se autocaracteriza, la primirea distincţiei de Doctor Honoris Causa la Universitatea din Bucureşti: „La Bucureşti, deci, prin 1964, mi s-a pus întrebarea ce sunt eu de fapt: «român nu eşti, din moment ce te tragi din rândul saşilor din Transilvania, dar nici neamţ nu eşti, pentru că n-ai fost niciodată în Germania. Pesemne că eşti evreu». Această constatare era şocantă pentru un german năpădit de sentimentul vinovăţiei. Pentru că mi se pare firesc ca orice autor german să reflecteze asupra destinului evreilor, iar eu am făcut asta toată viaţa mea.“. sursa: Revista Corso
