video – iohannis la o lună de mandat. ce spune președintele că a realizat!

Președintele Klaus Iohannis a făcut bilanțul celor 30 de zile de când este șef al statului. Fostul primar al Sibiului a postat pe pagina sa de FB și un filmuleț cu fotografii din această primă lună ca președinte al României.iohannis

Klaus Iohannis a postat miercuri dimineață pe pagina sa de Facebook, principalele realizări ale sale ca președinte al României. Iohannis spune că demersurile inițiate de el sunt foarte importante.
”În cele 30 de zile de la preluarea mandatului de Președinte al României, am parcurs primii pași instituționali către proiectul “România lucrului bine făcut”. Independența justiției, creșterea bugetului apărării în contextul geopolitic actual, consolidarea Parteneriatului Strategic între România şi Statele Unite ale Americii, evoluția admiterii în spațiul Schengen și reconfirmarea acțiunilor ferme la nivelul Alianței Nord – Atlantice sunt doar câteva dintre temele în direcția cărora am inițiat demersuri. Voi continua acest drum alături de dumneavoastră, printr-un dialog permanent, prin colaborare și respect față de valorile democrației”, a spus Iohannis.

”Una dintre prioritățile mandatului meu pentru perioada următoare este finanțarea adecvată a Apărării, la care ne obligă actuala situație geopolitică. Ceremonia de învestitură a noului șef al Statului Major General a reprezentat un prilej pentru a reaminti că instituția militară rămâne un pilon de bază al asigurării securității statului și că trebuie consolidată”, mai spune președintele.

[contextly_auto_sidebar id=”oRuZGZiQIDQngMnjeDLH404KQp7zmeES”]

Ultima oră

Comentariul meu