Sunteți de acord cu schimbarea lui Banciu cu Șovi?

Puținii inițiați în ale politicii sibiene știu că întrebarea are legătură cu anunțata schimbare la nivelul conducerii tricefale a Consiliului județean sibian. Mai concret este vorba de unul din capetele vicepreședinției: actualul vice, Ioan Banciu (PSD), ar urma să fie schimbat cu Constantin Șovăială (noul PNL, pe filiera PDL). Noul vice, Șovi, între prieteni, a mai ocupat funcția asta. După cum și Banciu a mai fost vice, la CJ Sibiu. Anunțata schimbare e un fel de-a spune, pentru că nu vine după un scrutin electoral și nici nu a fost cerută – public – de vreun lider național. Mai  mult, cu numai o lună în urmă subiectul acesta nici nu intra în discuție, la nivelul elitei politice sibiene. Dimpotrivă, FDGR, prin vocea președintelui Paul-Jürgen Porr, dădea asigurări că nu exista nici un motiv pentru schimbarea configurației conducerii CJS. Că în CJ Sibiu se va lucra, chiar și după alegerea președintelui Klaus Iohannis, ca-nainte, adică pe proiecte transpartinice, în interesul județului. Și iată că, între timp, a apărut „noul” proiect, al noii majorități, FDGR-PNL. Anunțat de același lider al FDGR, în urma unui protocol semnat cu PNL. Proiectul politic se referă la una din funcțiile de vice, ce îi va reveni PNL-ului. Și cum cealaltă funcție de vice era deja ocupată de un liberal, era clar că numai Ioan Banciu putea să intre pe lista neagră.

Așa simplu și direct spus, preconizata schimbare a conducerii CJ Sibiu se înscrie în seria de modificări „de personal”, în jocurile politice, cu care ne-am obișnuit de mult. Puțin probabil să mai creadă cineva, în România, că odată ajuns pe o funcție importantă, în urma unor alegeri, cu siguranță alesul rămâne pe funcție până la final de mandat. Traseismul politic (prin trădare, pentru formarea de majorități interesate, sau de dragul cine știe cărei recompense) e principalul vinovat. Dar nimeni (mă refer la aleșii noștri, parlamentarii) nu vrea să-i pună capăt, ca pe o gravă încălcare a suveranității poporului. În alte țări, legi există, dar nimeni nu migrează. De rușine. Pur și simplu oamenilor le-ar fi rușine să mai apară în față alegătorilor, dacă ar trece (în timpul unui mandat) la un alt partid, de la cel în numele căruia a fost ales.  La noi nu s-a inventat încă rușinea politică față de alegători. Politica fără pretenții se adresează unui public fără pretenții, pregătit să fie de acord cu tot ce i se promite.

Să revenim însă la cazul de la Sibiu. Un mai tânăr confrate jurnalist îl trage de mânecă pe Paul-Jürgen Porr pentru afacerea asta slabă. Că a considerat, cu puțin timp în urmă, doar că nu va fi nevoie de schimbare, iar pe Banciu îl vedea în afara conducerii CJ numai din motive de corupție. „Și nu e cazul”, spune confratele, de parcă l-ar fi cercetat el pe actualul vice, sau vreun organ al statului. Vorba aia, în România de astăzi să nu vorbești de corupție, că nu ști încotro au plecat deja mascații. Mai spune tânărul editorialist că nimeni nu crede că Șovi ar fi mai bun decât Banciu. Nimeni, adică nici măcar liderii politici ai noii majorități din CJ, Porr și Mircea Cazan, șeful liberalilor sibieni. Și cu toate acestea, joi, 22 ianuarie, sunt mari șanse ca noul proiect al clasei politice sibiene să fie realizat. Și nu m-ar mira să fie pus pe seama dorinței proaspătului președinte al României… Mă rog, chestia cu USL care e și nu e, dar a rămas în mințile multora.

Dar pentru că am ajuns să vorbim de proiectele clasei politice locale, vă întreb: câți sibieni credeți că ar răspunde  direct la întrebarea din titlu? Fără a cere lămuriri cine sunt cei doi subiecți? Departe de mine dorința de-a le aduce vreo ofensă publică celor doi. Dimpotrivă, îi cunosc și știu că sunt bărbați respectabili, familiști convinși, cu vechimi serioase în profesiuni onorante. Problema pe care vreau s-o pun în discuție este că, de 25 de ani, carierele locale, cu foarte puține excepții, nu s-au construit și consolidat pe seama acelor realizări personale ce pot cântări greu în luarea deciziei de-a ieși din anonimat sau de-a opera schimbări în aparatele politice. Până acum, cu foarte puține excepții, în politica locală doar „s-a intrat” – fără motivații serioase. Și s-a ieșit (în afara alegerilor) – fără explicații democratice. De ce? Ar trebui făcut un studiu sociologic pe tema asta. Totuși, am convingerea că aproape nu există, astăzi, politician care să nu fi avut o soluție originală pentru a „intra” în politică. Cred că numai în acele foarte puține cazuri de excepție a fost vorba de motivații legate nu doar de o anume experiență și pregătire politică, dar și de dorința interioară de a lucra pentru alții.

Cine intră în politică este normal să-și dorească să conducă, să fie cunoscut și apreciat de oameni. Dar nu e normal să-ți dorești să fii cunoscut și apreciat, dacă nu ai realizări de interes public. După cum, orice schimbare la vârful puterii, fără motivații convingătoare pentru demos, îi va bucura doar pe cei care nu mai au nimic de pierdut pe lumea asta.