Sibiul - capitala tuturor rugăciunilor pentru unitatea creștinilor!

Sibiul a devenit, pentru o săptămână, centrul de rugăciune pentru unitatea creștinilor, prin Vecernia oficiată la Catedrala mitropolitană. La slujbă au participat reprezentanți ai mai multor confesiuni creștine. Cu această ocazie, oficialii bisericii au anunțat că vor strânge bani pentru a-i dona Adăpostului de noapte din Sibiu.

preoti

Potrivit basilica.ro, slujba religioasă a fost oficiată de decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna”, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, pr. Gheorghe Streza şi un sobor de diaconi. La slujbă au fost prezenţi reprezentanţii celorlalte Biserici istorice din Sibiu: Biserica Evanghelică Luterană, Biserica Reformată, Biserica Greco-Catolică şi Biserica Romano-Catolică.

[contextly_auto_sidebar id=”MnKVktoqJ1FbG1utvsRBxsppkYZoyscI”]

Alături de mulţimile de credincioşi ai comunităţii ortodoxe, la slujba religioasă au participat şi numeroşi enoriaşi din parohiile confesiunilor menţionate.   Cuvântul de meditaţie asupra temei din acest an, “Iisus i-a zis: Dă-mi să beau” (Ioan 4, 7) a fost rostit de protopopul-vicar al comunităţii reformate maghiare, Varró Sándor.

Donații pentru Adăpostul de noapte
Credincioşii ortodocşi au posibilitatea ca în serile de 24 şi 25 ianuarie să participe la slujbele oficiate în bisericile comunităţii evanghelice, respecectiv greco-catolice. Cei doi slujitori ai Catedralei mitropolitane menţionaţi vor participa la aceste slujbe religioase şi vor susţine cuvinte meditative pe marginea temei din acest an. În fiecare seară, se vor organiza colecte în bisericile unde se fac aceste rugăciuni pentru unitatea creştinilor. Sumele adunate vor fi donate Adăpostului de noapte din Sibiu, potrivit mitropolia-ardealului.ro.

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică