Decizie finală: IOHANNIS NU a fost PRIMAR INCOMPATIBIL

iohannisDecizie finală a Inaltei Curți de Casație și Justiție care pronunțat, miercuri, o sentință favorabilă pentru preşedintele Klaus Iohannis. Magistrații au stabilit că acesta nu a fost incompatibil când deținea funcția de primar al Sibiului.

Potrivit inspectorilor Agenţiei Naţionale de Integritate, Klaus Iohannis s-ar fi aflat în incompatibilitate în perioada în care a fost primar şi a făcut parte din Adunarea Generală a Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe.

Preşedintele Klaus Iohannis a câştigat definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate privind incompatibilitatea, după ce instanţa supremă a respins, miercuri, recursul ANI, scrie MEDIAFAX

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul în dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis, formulat de Agenţia Naţională de Integritate după ce Curtea de Apel Alba-Iulia i-a dat dreptate fostului primar al municipiului Sibiu şi a dispus anularea deciziei ANI.

[contextly_auto_sidebar id=”kdLdMaCT0ySnNgr7LCaVCdTGRgciFEVN”]Decizia instanţei supreme, prin care s-a stabilit că Iohannis nu a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat Primăria Sibiu în Adunările Generale ale Acţionarilor de la societăţile Apă Canal şi Pieţe, este definitivă.

În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate, întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor SC Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.

Decizia ANI a fost contestată de Iohannis la Curtea de Apel Alba-Iulia, care în septembrie 2013 i-a dat câştig de cauză şi a dispus anularea hotărârii.

Pe de altă parte, Curtea Constituţională a decis, în 16 decembrie 2014, că articolul în baza căruia Klaus Iohannis şi alţi aleşi locali au fost declaraţi incompatibili este constituţional.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 în baza căruia inspectorii de integritate au constatat că actualul preşedinte este în stare de incompatibilitate.

 

Ultima oră