biserica de gheaţă de la bâlea lac este gata!
Foto Arhivă

Turiştii care doresc să vadă Biserica de Gheaţă de la Bâlea Lac o pot face începând cu 29 ianuarie, după ce aceasta va fi sfinţită de preoţi. Este pentru a nouălea sezon consecutiv în care se construieşte Biserica de Gheaţă, obiectiv în care au avut loc, în anii anteriori, mai multe cununii şi botezuri.

biserica de gheata

Reprezentantul firmei care deţine Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, Arnold Klingeis, a declarat, miercuri, că Biserica de Gheaţă a fost finalizată, fiind amplasată în imediata apropiere a hotelului, informează Mediafax.

biserica de gheaţă de la bâlea lac este gata!

[contextly_auto_sidebar id=”ZPUXtpFAfg1tcZ2PD7bTSP2KhZnxDPtL”]

„În cea mai mare parte biserica este gata, mai sunt necesare lucrări de finisaj. În principal, este vorba de câteva sculpturi care vor fi în cadrul bisericii”, a afirmat Arnold Klingeis. Potrivit acestuia, deşi obiectivul turistic este gata, nu va putea fi vizitat decât după slujba de sfinţire, care va avea loc în 29 ianuarie. „Se va organiza o slujbă ecumenică de sfinţire a bisericii. Vor fi, ca în fiecare an, circa şase-şapte preoţi de diferite confesiuni care vor participa la eveniment”, a spus Arnold Klingeis, citat de Mediafax.
De asemenea, este a zecea iarnă în care se construieşte Hotelul de Gheaţă, obiectiv turistic care poate fi vizitat încă de la Crăciun. Hotelul din acest sezon a fost organizat sub genericul „Horoscop”, cele douăsprezece camere purtând numele zodiilor.

biserica de gheata 2

Ultima oră

Comentariul meu

Publică