Specialistii din domeniul imobiliar preconizează că anul în curs va fi unul destul de bun pentru acest sector, iar prețurile se vor situa la nivelul celor din 2014. Doar în cazul apartamentelor mai vechi este preconizată o scădere a prețurilor. Sibiul se situează la nivel național în primele 10 locuri ca prețuri.
Cele mai scumpe locuinţe, raportându-ne la preţul pe metru pătrat util, sunt la începutul anului cele din București. Aici proprietarii cer 1.053 de euro pe metru pătrat în cazul apartamentelor vechi aflate în aşa-numitele blocuri comuniste. Astfel, trebuie să plăteşti 52.650 de euro dacă vrei să îţi cumperi o astfel de locuinţă cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi. La Sibiu prețul este situat undeva la 840 de euro/metru pătrat.
Specialiştii în domeniul imobiliar se pun de acord: anul 2015 va fi unul bun pentru sectorul imobiliar din România. Preţurile nu vor înregistra fluctuaţii semnificative şi se vor menţine, în mare parte, la nivelul celor din 2014. În cazul apartamentelor vechi, s-ar putea înregistra însă unele scăderi.
„Anul 2015 se preconizează a fi unul foarte bun pentru piaţa imobiliară. Atât timp cât programul Prima Casă va continua, cât facilitatea TVA-ului de 5% se va menţine, iar băncile vor continua încurajarea creditelor ipotecare, există toate premisele pentru a considera că anul care tocmai a început va fi cel puţin la fel de bun ca şi 2014”, a declarat pentru gândul Andreea Comşa, managing director Premier Estate.
„Estimarea este că preţurile se vor menţine şi nu vor fi creşteri semnificative. Cu toate acestea, anul trecut au început dezvoltări imobiliare de o calitate mai ridicată, în zonele centrale şi de nord, care vor avea preţuri mai mari decât obişnuitul plafon aferent programului Prima Casă, dezvoltări care vor continua şi în 2015”, a mai adăugat Comşa.
Din punctul său de vedere, acesta este unul dintre cele mai încurajatoare semnale ale pieţei. „Arată faptul că dezvoltatorii, atât cei locali cât şi cei străini, au recăpătat încrederea în viitorul pieţei imobiliarea şi pot concepe un business plan care să aibă ca fundament principal şi alţi factori în afara programului Prima Casă”, ne-a explicat ea.
VREI SĂ ÎȚI CUMPERI APARTAMENT LA CHEIE CU 24.000 DE EURO LA SIBIU? CLICK AICI!
„2015 ar trebui să fie un an la fel de bun pentru piaţa rezidenţială precum a fost 2014. Nu ar trebui să considerăm că urmează un nou boom, există numeroşi factori, în special macroeconomici, care pot influenţa piaţa rezidenţială şi economia locală în ansamblu, dar situaţia actuală este una pozitivă: preţurile fluctuează pe o tendinţă de stabilizare, numărul tranzacţiilor a crescut, iar achiziţia unei locuinţe este astăzi accesibilă unui număr mai mare de persoane comparativ cu perioada 2006 – 2008”, a explicat pentru gândul şi Gabriel Voicu, director New Homes Division în cadul Coldwell Banker Affilates of Romaia.
Voicu a mai adăugat şi că dezvoltatorii au lansat deja o serie de proiecte cu locuinţe mult mai bine adaptate cererii actuale. „În următoarele luni vom vedea o nouă concretizare a interesului investitorilor faţă de piaţa rezidenţială locală, urmând să fie începute şi proiecte rezidenţiale de dimensiuni medii-mari”, susţine el.
Reprezentanţii Colliers International consideră, la rândul lor, că anul 2015 va fi unul propice pentru piaţa imobiliară din România şi că creşterea activităţii investiţionale, începută în a doua jumătate a anului trecut, va continua. Cu toate acestea, la nivel european, principalele destinaţii preferate de investitori vor rămâne Polonia şi Cehia. [contextly_auto_sidebar id=”XWNDGwb0znSWhALcu4aifKEVQ7FHfsVx”]
Cât mai valorează casa ta
Românii care trebuie să scoată cei mai mulţi bani din buzunar atunci când vor să îşi cumpere o locuinţă sunt bucureştenii. Proprietarii cer 1.053 de euro pe metru pătrat, în această perioadă, pentru apartamentele vechi din Capitală. Astfel, cei care vor să se mute într-un astfel de apartament cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi, aflat într-unul dintre aşa-numitele blocuri comuniste din Bucureşti, ar fi nevoiţi să plătească 52.650 de euro, potrivit calculelor gândul realizate prin centralizarea ofertelor publicate pe portalurile specializate în domeniul imobiliar. Preţul pe care vânzătorii îl cer nu este însă întotdeauna acelaşi cu cel pe care cumpărătorii ajung să îl plătească, existând de cele mai multe ori posibilitatea unei negocieri.
Pe locul al doilea loc în topul oraşelor unde preţul apartamentelor vechi de două camere este cel mai ridicat la început de 2015 se află Cluj-Napoca. Un astfel de apartament, cu o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, costă aici cu doar 600 de euro mai puţin decât în Bucureşti, respectiv 52.050 de euro.
Timişoara, Constanţa şi Braşov sunt, de asemenea, oraşe scumpe. Metrul pătrat în cazul apartamentelor vechi ajunge să fie evaluat la 852 de euro, respectiv la 848 de euro şi la 842 de euro.
Sibiul e în top
La Sibiu prețul per metru pătrat pentru un astfel de apartament este destul de mare. Acesta se situează undeva la valoarea de 836 euro. Practic un apartament de 50 de metri pătrați are un preț de aproape 42.000 de euro la noi în oraș. Următoarele locuri sunt ocupate de Craiova, Galaţi, Târgu Jiu, şi Iaşi.
La polul opus se află oraşul Alexandria, unde poţi cumpăra un apartament vechi, aflat într-un bloc construit înainte de anul 1990, cu doar 22.450 de euro, cât o garsonieră confort 1 în Bucureşti în cartiere precum Berceni sau Drumul Taberei.
Cu preţuri cuprinse între 23.000 de euro şi 23.250 de euro poţi să cumperi un apartament cu o suprafaţă de 50 de metri pătraţi într-un bloc vechi din Drobeta-Turnu Severin, Satu Mare, Târgovişte, Giurgiu, Reşita şi Arad.